24 august 2015

Cochilia zburătoare 6

Cochiliei îi lipsește un eleron. Apoi, nici escalatorul nu-i merge. Rezervele de apă sunt puține, de carne la fel iar de vin, păi, de vin ne-a apucat disperarea când Mihnea a zis Tinei Cumva, șefei adică: Șefa, butoaiele sunt goale și fără vin nu ajungem la Văratec și Agapia. Ne-a salvat Puica. A zis: Prin râu, la anumite ore curge vin. Și era taman ora. Am umplut butoaiele cu riesling de Tohani, ăsta curgea la ora aia, și cu roze de Săbăreni, asta curgea la ora aia, deci în jur de 1.000 de litri și am ambalat motoarele să pornim. Cochilia n-a pornit, era prea grea din cauza vinului. Atunci am făcut o pantă spre vârful muntelui. Ne-am zis că dacă o împingem în sus își ia zborul. Așa fost. Nu ne-am oprit decât la Agapia. Puica a fost cea care a strigat: Uite Agapia, o recunosc după cantina BRD.

Am legat Cochilia de un brad, mai la înălțime, ca să nu ne bea vinul turiștii de pe-acolo sau Laura și cu Puica, și ce să vezi? Am intrat în mănăstire. Păi, măi oamani buni, Agapia asta este prima așezare monahală ortodoxă din România. Aici a venit pe la 1400 un călugăr și și-a construit o mică bisericuță din lemn cu gândul ca mai târziu să facă din ea un birt cu mici și cașcaval. Dar n-a fost așa. Că a venit Nicolae Grigorescu și și-a făcut atelier de pictură aici. Și de aici până la pictarea viitorului birt n-a fost decât un pas. Așa, birtul s-a transformat în mănăstire. Ctitorii ei au fost Petru Rareș și Elena Doamna. Aflând de mănăstire și de viitorul birt, sora lui Vlahuță, doamna Elisabeta Vlahuță s-a retras lângă mănăstire, și și-a constuit o căsuță. Unde mai venea frate-său. Și când venea Alexandru Vlahuță ea, Elisabeta, îi scria cu el de față o scrisoare prin care-i cerea să deschidă mai repede cârciuma. Până atunci s-a apucat de făcut șerbet. Din muguri de pin, urzici, păpădie, ștevie și roșii de câmp.

Pictura mănăstirii nu mai au fiorul, religiozitatea și severitatea picturiolor lui Grigorescu. Acum e ceva cu multe farfurii pe cap și mult aur. Picturile n-au măreția, discreția, eleganța celor datorate lui Grigorescu, astfel că Agapia a devenit de nevizitat.

Am ieșit și am observat că din Cochilie picura vin și veverițele erau deja bete. Dan a zis să le lăsăm în pace. Io am zis la fel. Mihnea doar s-a dus să vadă din care vin picura, ca să știe cu care rămânem.

Puica a zis să mâncăm la BRD. Bani n-aveau de nicio culoare, c-am fi mâncat fiecare câteva zeci de mii de euro, dar am luat câte o ciorbă, două, că a luat și Dan, trei că a luat și Tina Cumva, ba chiar patru că și Puica a vrut, până a sunat Cochilia de plecare.

Ne-am înălțat spre Văratec, se și vedea, că șefa, Tina Cumva, a zis: Să aterizăm repede, să prindem asfințitul. Da, da, asfințitul și ne-am pus cu toții ochelarii de protecție. Trecea și-un stol, ceva, nu mai știu.

A suivre, Denis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: