14 august 2015

Cochilia zburatoare 2

La omleta a trebuit sa-si povesteasca fiecare viata, ca sa ne cunoastem mai bine. Altfel cum am fi navalit in Piatra Neamt, in Bicaz sau din nou in Bacau?

Dan a-nceput primul si a zis ca el s-a nascut marinar. Pe un vas de lupta. Trageau in dusman prin niste palnii mari din alea in care torni vinul din damigeana. Da, asa faceau. Suflau tare in palnie si bombitele alea distrugeau dusmanul. Apoi, calari pe cate o matura loveau puntea corabiei inamice, o distrugeau si beau tot vinul. Si femeile. P-orma a vazut ca palniile folosesc si la altceva. Le insuruba intr-un ghivent sau cam asa ceva, si facea baraje din ele. Asa a ajuns sa detina firma Literatura de Baraj, ca el si scrie ceva aventuri cu palnii si damigene.

Adriana Zburatoare avea ceva cu dezvoltarea personala. Lua un bec si-l dezvolta personal pana dadea mai multa lumina decat era necesar si cu restul de lumina ce facea? Il dona unor spitale abia construite undeva in apele Marii Negre, ca erau spitale de pesti si alte vietuitoare marine. Apoi a emigrat in Olanda.

Tina Cumva, sefa noastra, s-a nascut intr-un pian cu o singura nota. Da, nota DO. De cate ori ne invita la masa, zicea: Do, do, la masa!!! Pe la 10 ani a iesit din pian si s-a inscris la Conservator. Era cea mai buna de acolo, canta arpegii, surpegii si pepegii. Traia din concerte prin lume. Intr-o zi sau seara, la Paris, o marioneta a cerut-o de sotie. Ea a acceptat si macar ca marioneta era mai inalta ca ea, i-a cantat ceva ca de atunci o duce foarte bine.

Ljuba era un afacerist notoriu. Ce lua pe mere, dadea pe pere. Cateodata pe papadii, ca cu ele facea o salata pe care o vindea prin targuri. De mic copil zbura cu papadiile prin vazduh, oprindu-se numai acolo unde era ceva de dezbatut, de afirmat, de argumentat fara bataie. Da, fara bataie. Calarea apoi pe papadie in alt oras, unde predica despre necesitatea carburatorului. A carburatorului la vedere, nu ascuns sub capota masinii. Zicea: Are mai multe avantaje si disparea pe papadia lui.

Io luam de la saraci si dadeam la bogati, asa cum am vazut ca se face peste tot in lume. Cu ce-mi ramanea, nu mult, scriam epigrame. Una am scris-o chiar in fata lor: Mama face ciulama, ghici in ce oala? In restul timpului abuream lumea cu Oceane imaginare, vedete proaste, lideri politic destepti si necesitatea unei statui numite Pas cu Pas, pentru care trebuiau alocati bani de la bugetele a patru tari: Germania, Romania, Polonia si Franta.

Puica, partenera noastra din Bicaz, acum deghizata in Manfred Mann, masura in fiecare zi barajul. Cum scadea, cum dadea telefon. Cum se ridica, iar dadea telefon. Cui? N-am aflat niciodata.

Acum, Cochilia noastra era gata de zbor la Piatra Neamt. Puica i-a pus jeratec. Dar cand sa inchidem porteierele, cainele casei ne-a adus un bilet. Pe el scria: Vin la voi Mihnea si Laura. Asa ca ne-am dus sa-i asteptam in Piatra Neamt, la muzeu, acolo unde Victor Brauner are cateva lucrari mistocute. Da.

A suivre, Denis.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: