02 iunie 2015

Poveşti de dragoste

Mezelarul profesionist Ion Durbacă stătea de vorbă la gard cu omologul şi fratele său geamăn, mezelarul profesionist Ion Durbacă. Semănau atât de tare că nici nu ştiai cine vorbeşte. Aşa că Ion Durbacă spuse: Ştii, măi, Ioane, cât de mult îmi plac femeile măritate, ştii. Lor nu trebuie să le mai spui unde e arpagicul, faţa de masă cu carouri galbene şi aşa mai departe. Aşa că vine pe la mine Lenuţa, aia măritată cu ăla de-a fost în Legiunea Străină. Zice: Noi, femeile măritate, avem o demnitate anume. Şi nici una nici două se apucă să cureţe usturoi. Îţi dai seama cât de mult mă iubea, dacă ea curăţa usturoi şi-mi vorbea cu dragoste. Extraordinar. Mai zice: Mă apucă aşa un dor năvalnic când bărbatu-meu se duce la femeia lui Ion Durbacă, mezelarul, că-mi vine să te rod cu tot cu ştii tu ce. Terminase usturoiul şi acum cocea pere. Când cocea pere aşa de mult o iubeam că-mi venea să-i trag una la fund. Din dragoste, evident. Acu' problema era că soţul ei, ăla din Legiune era specialist în măsurarea norilor. Vedea unul mare, se înălţa şi-l micşora la cât era nevoie pentru recoltă sau război, mă rog. Aşa că acu' când vorbeam cu Lenuţa era deasupra noastră călare pe un nor şi măcar că cu o ureche asculta Nicolas Jaar cu Sasha, fata lui Spielberg, da' asculta şi ce vorbeam noi aprinşi de iubire. Şi zise: Bă, vă fut muma-n cur şi cu o sabie ne-a omorât pe-amândoi. Îţi dai seama?

Mimi Corectu era săpător de puţuri. Acum avea de făcut un puţ la înstărita familie Slătineanu din Drăgăneşti, Vlaşca. Ajunsese la douăj' de metri şi apa tot nu se iţea. La o sută, lăsă cazmaua jos şi se odihni vreo trei ore. Mâncă fasole. La două sute auzi un scâncet. Rămase mut de uimire. Scâncetul era al unei femei. Care zise: Mimi, dacă-mi cruţi viaţa, te-oi iubi până la adânci bătrâneţi. Mimi se bucură şi o lăsă în viaţă pe femeie. Se iubiră din prima îndelung. Apoi, măcar că în puţ nu era curent electric Mimi, din dragoste, băgă în priză cd playerul şi în adânca groapă se auzi Arabella grupului Arctic Monkeys iar Mimi şi femeia din puţ trăiră până la adânci bătrâneţi în găleată sperând să-i tragă cineva la suprafaţă. Punct.

Adrian Pârvu, Adilă, în Fără Urmă:

Urma ta în magazinul de antichităţi/Fiecare silabă a iubirii pierdute se lustruieşte/într-un obiect delicat, din alte timpuri./Urma ta plină cu păcatele mele/Cum acolo unde lucrează păcatul/lucrează şi iertarea Lui/Pentru că tu, ştiu, ai renunţat până şi/la dreptul să mă mai ierţi odată.

Din excelentul volum de versuri al lui Adilă: Poeme din casa de lemn. De citit obligatoriu, că v-ascult.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: