Cât a stat Wizzu' de Bucureşti în aer şi-a depus Donald Trump candidatura la preşedinţia USA. A promis omu' că e mai tare ca China, Japonia şi India la un loc, că el are un bloc şi că averea lui reală e alta, başca locurile de muncă, adică va umple America de locuri de muncă, că vor fi de dat şi la alţii. De gardul cu Mexicul ce să mai fi zis bietul Trump, îl face într-o secundă, că de ce să râdă mexicanii, să-şi bată joc de americani, că nu ei cară droguri săracii ei doar le halesc. Imaginea lui Trump ar fi trebuit extinsă şi pe Balcani, adică să fi zis viitorul preş american de Comarnic Braşov, de mascarada asta cu arestările acasă, şi de ideea de a-l coopta în guvernul american pe Gabriel Oprea.
Apoi, mă sună Aida şi-mi explică inutilitatea învăţământului românesc: Este posibil să mai înveţi Slavici în sec 21? Sadoveanu? În Suedia copiii învaţă lucruri trebuincioase vieţii: ce este un ţânţar, cum deosebim balega de cal de cea de om, cum bem apă pe stradă şi tot aşa, lucruri din viaţa de zi cu zi ca să nu fie nevoiţi copiii să intre la mall şi să recite Luceafărul iar casiera să-i dea pe mâna poliţiei.
Elena Udrea a scăpat. Mai toţi au scăpat. Să te ţii acum literatură. Dacă în detenţie au reuşit să scrie câte patru cinci capodopere de om, ce-o să fie acum, mamă, mamă. Parcă şi văd titlurile viitoarelor cărţi al Elenei Udra: Bica, Bica, la mămica sau Cucurigu Gagu, Coldea şi toiagu şi aşa mai departe.
Wizzairu' a părăsit norul pe care staţiona şi zbura spre Bucureşti. Convorbirea mea cu Aida continua: Rockul suedez îl bate pe ăla românesc. Normal, răspund, noi am falsificat ce-am crezut din rock şi abia acum ne-am găsit exprimarea în manele, pe când voi, suedezii, o ardeţi pe rock de la vikingi încoace. E o diferenţă. Când vikingii cucereau America cu ritmurile alea de tobe, în Carpaţi ciobanul moldovean îi fura căciula celui transilvan şi se ducea la cel muntean zicând că a fost furat, şi-i vindea căciula cu cinci mii de euro.
A, uitasem: Donald Trump a mai declarat că vrea să cunoască perechea Zina Dumitrescu Călin Popescu Tăriceanu, că fără ea peisajul media e trist. Şi i-au dat lacrimile.
A suivre, Denis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: