26 august 2013

Sex cu graşi şi cu slabi

Graşii sunt mai buni la pat decât slabii. * Grasul îşi ia în pat vodca, salamul de vară, chiftelele, apa minerală, halatul albastru şi mâncând se dezgoleşte încet, timp în care femeii îi curg balele. * Tot acest travaliu durează cca 45 de minute. * Slabul, sărac lipit, îşi dă nădragii jos, chiloţii, uită să se urce în pat şi se termină în timp ce femeia îl priveşte uluită, totul durând cam 15 secunde. * Interesant, mai ales că cercetătorii englezi, care tot cercetează băgăm de seamă, au stat cu graşii şi slabii prin case şi au măsurat timpul acordat sexului. * Interesant şi minunat în acelaşi timp, mai ales pentru femei, pentru că dacă iau în pat un bărbat gras ştiu la ce să se aştepte. * Noi credem că viitorul este al bărbaţilor graşi, cei slabi putând fi folosiţi pe post de sperietori în lanul de floarea soarelui, în vie, la luptele corp la corp şi la săritul de la balcon în parlament. * Pneumologii susţin că bărbaţii care sforăie sunt un pericol la volan. * Da, şi dacă ne aflăm alături de un asemenea bărbat în drum spre Belgrad trebuie să avem la noi un topor, pentru ca atunci când auzim prima sforăială să-l altoim pe om direct în moalele capului ca să se trezească. * Da, dar sexul mai şi slăbeşte. * Până te dezbraci, dai jos 5 kg, până îţi ungi corpul cu alifii mai dai jos încă 4, când te sui în pat mai slăbeşti cu 3 şi dacă în pat nu e nimeni mai dai jos 10. * Cel mai dur slăbeşti la masaj erotic. * Vine o thailandeză, te întreabă unde vrei să slăbeşti. Tu-i spui că la burtă. * Te adoarme instant, îţi ia banii şi dispare. * Tu plângi după bani de mama focului, iar cotracţiile burţii te fac să dai jos 15 kg într-o şedinţă. * Mănescu la Transporturi. * Întotdeauna când un Escu s-a ocupat de transporturi a fost bine, CFR a mers cu 200 la oră, autostrăzile s-au lungit cu 200 la oră, asfaltul a umplut gropile cu 200 la oră. * Amintiţi-vă de Băsescu, Berceanescu, Szylaghiescu, Boagiuescu şi acum Mănescu. * Din surse sigure am aflat că în România vor fi încoronaţi încă 300 de regi. * Ei vor avea o localitate a lor, undeva în Bărăgan, un râu unde să se spele, un steag, o Constituţie pe care să o apere generalii români, o formaţie de muzică uşoară şi un club puternic de fotbal format din echipele Astra, Bistriţa, Vaslui, Copenhaga, Putna cu sediul la Giurgiu. * Şi aşa mai departe.

Denis

11 comentarii:

  1. A se slabi! Noi nu-l vrem decit pe Dinulescu la Transporturi, sa ne dea cite un vagon de votca cu salam de vara de soia modificata genetic de caciula. Sau de votca genetica de caciula modificata. Sau altfel, nu ne intereseaza atita timp cit ne da.

    Dar din dar se face milionu'.

    (apropos, daca nu era deja evident, aici e Dragonu', da' boul de blogspot nu ma lasa sa semnez cu numele adevarat)

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut Dragoane. Pân' să viu io la Transporturi, ia de bea singur vodca sau când ne-om vedea o facem amândoi sau amândurora (nu-ş cum e corect), voiam să spun că mai bine gras la femei, aşa rezultă din cercetări.

    RăspundețiȘtergere
  3. Io zic asa: mai bine bogat si sanatos decit sarac si bolnav.

    Gras la femei nu stiu cum e ca am fost slab toata viata. Da' omu' cit traieste invata, rasare soarele si pe strada mea (gata, am ramas fara intelepciuni populare)

    Hai noroc! Sa bem o cupa de asfalt in sanateatea Maneascai, fata buna din popor. (apropos de asta, asfalt, smoala, care era bolgia rezervata ministrilor transporturilor?)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ştiu, remarci însă că ăştia nu ne mai pot promite nimic? Şi că d'asta nu fac autostrăzi? Ca să aibă ce guiţa în campanii electorale. Simt din scriitura ta că eşti la coafor. Aşa miroase.

    RăspundețiȘtergere
  5. sa mai zica cineva ca nu sintem un popor primitor. sa vezi cum se vor intoarce tiganii nostri in valuri. deja e inundatie la granitele din vestul tarii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Oameni grei si oameni slabi, tot cercetatorii englezi au spus ca slabii sunt mai rezistenti la dat in gropi .:))

    RăspundețiȘtergere
  7. Neah, imi miroase litera "a" a peroxid pentru ca am incercat ieri sa vulcanizez o gaura in patura de ozon si n-am gasit ceva mai greu de pus pe petec. Voiam sa-l pun pe Crin, ca e mai cu greutate, da' dormea si n-am vrut sa-l deranjez. Iar Victor Viorel era cu treaba in Moldova, se plingea unor baieti ca-l imbrinceste Traienel prin curtea scolii.

    Cit despre autostrazi, sa nu fim scirtari. Fiecare guvern nou face 1-2 km in plus fata de cel anterior. Noi sintem tembeli ca stam si calculam diferenta intre ce avem si ce ne-ar trebui in loc sa apreciem ca in fiecare an avem cu 20-25% mai multi ca in anteriorul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noua ministreasă de la transport s-a lăudat că face o autostradă de la Buc la Piteşti. O să-mi spui, Dragoane, că este deja una. Te-nşeli, Măneasca o face în sens invers. Asta lovitură de imagine.

      Ștergere
    2. O sa fim prima tara cu autostrada intors-dus. Uraaa...

      Ștergere
    3. va bucurati degeaba. poate face un pasaj aerian.

      Ștergere
    4. În noul guvern fiecare ministru va fi obligat să facă câte o autostradă. Şi ministrul de la medicină, şi cel de la educaţie, şi tot aşa. Astfel ne vom pomeni cu autostrăzi printre cărţile de citire etc. Sună a poezie, dar nu va fi, vom fi ţara cu cele mai multe austostrăzi dedicate. Închipuieţi-o pe cea a culturii, pe marginea căreia vor sta N. Manolescu, Alex Ştefănescu, Salam, Puya, Doina Badea sau Margareta Pâslaru.

      Ștergere

Lăsați răspuns aici: