Din nou la scoala

Am 36 de ani şi merg din nou la liceu. Ȋn Suedia. O fac din mai multe motive: de plăcere, de nevoie (completarea studiilor în vederea admiterii la facultate), pentru că se poate, învățămîntul e gratuit, ba mai primeşti şi bursă de studiu, chiar şi la o vîrstă înaintată. Politica lor de educație e foarte simplă : şcoala e deschisă pentru toată lumea !

« Pe vremea mea », adică acum vreo 20 de ani (dar cred ca şi acum), toamna se numărau bobocii, buchetele de flori, iar clopoțelul suna fix pe 15 septembrie. Elevii se adunau în careu în curtea şcolii, venea dirigu’ sau diriga să-şi ia efectivul în primire, se aplaudau discursurile oficialilor (viitorul se citeşte în manuale, am spart şi eu geamurile şcolii cînd eram ca voi etc.), după care se mergea în clasă, se copia orarul de pe tablă şi se primeau manuale (asta cred că se întîmpla, totuşi, într-o alta epocă…).

Astăzi găsesc toate informațiile pe internet şi am o relație de lucru cu profesorul care nu mai urcă pe piedestal, acordă audiențe şi-ți răspunde la telefon şi mailuri. Primesc rapid şi desfăşurătorul cursului, cu informații pentru fiecare subiect dezbătut şi temele pentru acasă, inclusiv datele la care au loc testele de evaluare şi examenul național, dacă e cazul. Plus criteriile dupa care sînt evaluată şi notată. Ȋn sistemul suedez nu există bacalaureat, fiecare disciplină de studiu e sancționată cu un test national. Există 18 programe naționale de liceu, adaptate în funcție de profil (12 profesionale şi 6 teoretice). Unitatea şcolară este înzestrată cu bibliotecă şi zeci de calculatoare. Ȋn sistem se găsesc mii de pagini de material didactic la care apelează profesorul în timpul cursului, dar la care au acces şi elevii. Ȋn aceeaşi măsură se găsesc şi programe de detectare de texte… plagiate în temele elevilor, care se trimit pe mail. Modelul suedez nu încurajează competiția şi e chiar enervant să auzi cît de bun şi minunat eşti de fiecare dată cînd deschizi gura. Profesorii nu reprezintă autoritatea absolută, n-au cum, doar se imbracă în blugi şi-i tutuieşti. Parcă le e frică să te critice, să nu te superi cumva pe ei şi pe scoală. Eşti pe culoarul tău, în competiție cu tine insuți, într-o cursă fără obstacole prea mari pe care o cîştigi sigur. Vrei să obții un record personal ? Atunci îți ridici ştacheta singur, înveți mai mult şi ai « note » mai mari. Şcoala îți asigură un minim de cunoştinte şi posibilitatea de a învăța cît mai mult la materiile din profilul ales. Orice schimbare de substanță este anunțată şi pregătită cu cîțiva ani înainte. Aşa că evoluția ta personală depinde de tine. Profesorul nu caută să te prindă nepregătit, dimpotrivă, vrea sa-ți evalueze un maxim de cunoştințe. Vrei să faci 2 ani într-unul ? Se poate !

Ȋmi amintesc de manualele stufoase şi insipide de pe « vremea mea ». Ba am şi predat după manualul pe care l-am folosit eu însămi pe vremea şcolii generale! Am invățat despre autori pe care nu-i mai citeşte nimeni în afara anilor de scoală (şi poate nici atunci), am studiat (la un liceu de profil umanist !) noțiuni de fizică şi matematică pe care le-am uitat chiar înainte de a le fi găsit o utilitate în viață. De fapt am terminat liceul fără să ştiu prea multe despre viața de zi cu zi, unde şi de ce se plătesc impozitele, ce profesie mi s-ar potrivi şi ce facultate să fac pentru asta, ce drepturi am ca cetățean şi ce îndatoriri. Cît spațiu ocupa viața în şcoala românească ?

Ȋn ziua de azi şcoala nu mai poate concura nici cu internetul, nici cu televiziunea, să fim serioşi. Dar şcoala poate fi gîndită altfel şi la noi : ea se poate folosi de aceste mijloace de comunicare în masă pentru a-i atrage pe tineri către ea şi a-i ține în clasă sau în sala de studiu. Pentru asta e nevoie de spații şi dotări fizice, cantine, sali de sport, îndrumători specializați în activități extraşcolare… De resurse materiale, viziune pe termen lung şi voință politică. Pe care dintre ele nu le avem încă ?

De citit si in Ziarul de Vrancea!