R.I.P. DENISA MATEESCU

Foto, Nicu și Denisa Mateescu dans la Breaza. Ca niciodată, Nicu Mateescu avea cămașa călcată. Una în carouri, mi se pare. Ca și chioșcul de ziare lângă care ne-am întâlnit. La ASE. Ca și anii în care ne aflam, anii 80. A trecut un 131 și Nicu mi-a spus: Denisa!!, arătând spre cămașă. Am întors capul și Denisa, cea care călcase cămașa, tocmai traversa strada. Zâmbea. Mai întotdeauna zâmbea. Avea o pălărie de soare cu care, când m-a văzut, n-a știut ce să facă. A aruncat-o în aer și 131 a dus-o între florile din Herăstrău. N-am mai găsit-o. Nicu a zis: el e Denis! Tot Nicu a zis: ea e Denisa! Și soarele copleșea ASE-ul și plutea o timiditate în intersecție de parcă credeai că Nicu și Denisa aveau să se căsătorească acolo, în direct, printre milioanele de studenți din Romană. Ne-am dus la Casata. N-am știut mult timp ce să ne spunem. Denisa a salvat situația, așa cum îl salvase pe Nicu cu cămașa. Denisa a zis: acolo lucrez eu! Și ne-a arătat o clădire de lângă cinema Studio. Dialogul fiind deschis, Nicu a zis: Mergem la Valea! Eu, ca să par interesat, am zis: mergem. Denisa se purta cu mine de parcă n-ar fi știut că sunt din aceeași golăneală cu Nicu, cu care scriam cărți, ci mă trata de parcă eram inginerul șef al cofetăriei. O priveam.

Frumoasă, cu ochi grăitori, așteptând parcă un răspuns. O bănuiai atentă și îndatoritoare, generoasă și prietenă desăvârșită, calmă, atrăgătoare și mulțumită cu puținul din jur. Așa că ne-au adus două savarine și-o bere. Denisa a încărcat dialogul: ce bune sunt! Era timidă, nu știa ce să spună. O fi de bine, o fi de rău cu găliganii ăștia? Ne-a povestit de fetele ei. Erau mici, mici de tot, Lorena și Clementina.

Nicu încuviința și chiar și eu care eram pesimistul lui pește simțeam că prietenia noastră va fi babană, mișto. Nicu a zis și el de băiatul lui, Miron, și eu iar încuviințam zicând și eu de al meu cu gândul la cele două butoaie cu vin de la Valea Călugărească. Care ne așteptau. Butoaie numite Beatles de mama lui Nicu. Denisa râdea: cum să bem Beatles? Și din vorbă în vorbă a mai cerut o savarină și Nicu o bere. Pălăria Denisei a trecut din nou prin aer venind din Herăstrău și noi am plecat spre Valea Călugărească, viitorul cămin al celor doi prieteni ai mei. Am băut Beatles, un vin de Valea sec, bun rău, și, ca să părem deștepți, ne-am dat întâlnire la 2 Mai. Venise vara. Acolo au apărut și fetele. Denisa a zis că ele pleacă undeva departe. A arătat o direcție. Și iar am râs, că altceva nu știam ce să zicem. Apoi, prin aer a trecut o pălărie albă plină cu flori. Denisa s-a luat după ea și a dispărut pentru totdeauna. Așa cum o știm: frumoasă, tăcută, discretă, tandră și îndatoritoare. Dinspre Vamă cumva, se auzeau niscaiva valuri. Dar au tăcut și ele când a trecut pălăria.