04 martie 2021

NORVEGIAN WOOD

Seara târziu, când mă întorc de la slujbă, drumul mă duce prin Pădurea Norvegiană. De obicei plin de larmă, acum, la apus, drumul e pustiu. Nici înaltul copacilor nu mă lasă să văd ceva luminos: vreo stea, plicul de la iubitul meu în care îmi spune că rămâne până la răsăritul soarelui la M, orașul din apropiere sau vreun licurici în căutarea unei albine cu care să-și satisfacă unele porniri lunatice. Deci drumul e pustiu. Un foșnet. Un radio în surdină într-un cuib din alea noi de după revoluție, și cam atât. Sunt croitoreasă. Hainele mele schimbă oamenii. Din niște țărănci fac ditai doamnele, din niscaiva vagabonzi fac polițiști care, deși nu-i văd, îmi veghează drumul. Azi, de exemplu, a fost la mine Harap Alb. Un băiat deștept, tăietor de lemne și depanator de televizoare. Mi-a spus: Fă-mă mai frumos decât sunt, mai urât pot și singur. Mi-am îndrăgostit de el instantaneu, dar n-avea ochi pentru mine. Avea în mână un plic cu timbre de aur și-un miros plăcut de levănțică. Mi-a mai spus: Să-l duci iubitei mele, stă dincolo de Pădurea Norvegiană, cred că sunteți vecine, ai grijă de el. În el sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le poate auzi o iubită, iubita mea. Și să-i mai spui că, atunci când va răsări soarele, eu voi fi la locul cuvenit. Să nu-l pierzi, acum, seara, prin pădure nu umblă nimeni. Și a plecat. A plecat cu o pereche de pantaloni albi tigheliți cu mătase tot albă. O pălărie la fel. Am rămas fără grai. Mi-aș fi dorit ca plicul să fie pentru mine. Am închis magazinul. Mama era nerăbdătoare să-mi spună ceva. Așa mi-a zis: să nu întârzii, trebuie să facem ceva important. Pe drum, plicul a început să foșnească. Ușor, ca un fulg. S-a transformat într-o umbrelă multicoloră. Pluteam și eram fericită. Știam deja unde este Harap Alb, mai ales că răsărea soarele. Sub mine, pădurea prindea viață. Un zumzăit ușor, surdină. Doar mama se auzea urlând la capătul pădurii: Hai, mamă, unde ești?, trebuie să tăiem găina! D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: