14 februarie 2017

Referendum 2017

Pe ciobanul Dindong Vasile îl strigă oaia Marin: Bă!!! Au aprobat referendumul. Și? Păi, să mergem și noi. Plecară ca Badea Cârțan cu o singură traistă și le fu tare greu, că nu-ncăpură două mămăligi, două slane, două ceva tare care nu se puteau mânca de culoare albă și două pixuri cu care să semneze hârtiile alea de la referendum. Opriră într-o poieniță. Era cald, o albină, o veveriță, o frunză și-un măr. Să vedem ce întrebări sunt, zise ciobanul. Cum ce întrebări, zise Marin? Nu noi punem întrebări? Nu. De ce? Ce fel de popor suntem, dacă nu punem nicio întrebare niciodată? Și ce-ai vrea să-ntrebi, deșteapto!!! Ce te fute grija pe tine? Ai iarbă, ești mulsă la timp, ceea ce altele nu sunt, alergi, te uiți la Gâdea. Mă frământă ceva, zise Marin. Ce? Nu știu. De-asta vreau să merg io la referendum, ca să întreb ce mă frământă. Bine, bine, dar mie poți să-mi spui, e ceva cu femeile, cu bărbații, știi și tu că apar frământări mai ales în pat, cu mieii, te-a furat cineva, te-a bătut, zi ceva!! Nu, dar sunt frământată. O lăsăm baltă că nu te-nțeleg. Într-un târziu, Marin îndrăzni: Mă frământă cu turma asta nu-i a mea. Scoase pistolul și-l împușcă mortal pe Dindong. Uite, își zise în sine, mi-a dispărut frământarea, așa că mă întorc, mă cac în el de referendum.

Soții Vijelia de Sus, Nina și Mircea, se iubeau foarte tare. Așa că stăteau în cadă, apă fierbinte chestii și vorbeau. Nina, e referendum. Îți dai seama? Pentru prima dată putem zice și noi ceva împotriva corupției. Înțelegi? Ne-a întrebat cineva 30 de ani? Vezi? Nu te mai mișca, că-mi vin dracii!! Ai dus banii la școală? Pentru prof? Da. Cât. Cât mi-a zis, o mie de lei. Nu-i prea mult o mie pe lună? Ba da, dar ce putem face, că-l lasă p-ăla mic repetent. Dar la inginer ai dat? Da, și lui. Tot o mie pe lună vrea, că să semnez ca iau mai mult la salariu și diferența i-o dau lui. Dar tu? Am dat și io n-avea grijă, am dat. Sunt dări de care nu scapi. La aia, la aia, la polițist, la ăștia cu parcarea. Ei, ce să-i faci, asta e. Bine că suntem noi sănătoși, că putem sta goi în baie fără să ne vadă cineva și că putem privi pe fereastră, că în rest cu sau fără referendum lucrurile tot ca-nainte merg.

Pe fereastra băii se vedea Bucureștiul. Casa Scânteii, blocul ăla înalt de lângă televiziune, blocul ăla scund de lângă piața Romană, metroul, bd Dacia, Eroii Revoluției, Bellu, un domn cu barbă, o tipă cu barbă, copii deștepți, ingineri, sondaje și la final referendumul, care trecea stingher și degeaba, pentru că de el n-avea nimeni nevoie, pentru că el n-avea să schimbe nimic niciodată în România.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: