03 februarie 2017

Marea revoluție din februarie 2017 - 2

Se apropie ceasul de ieșit la revoluție, 19, și trecem zece minute pe la Galeria Mobius, piața Amzei, unde se vernisează expo 20 Gărâna. Un subsol fără aerisire, fără ferestre, călduros cu câteva foto alb negru pe pereți. Banale. Un album foto de vânzare cu foto alb negru. Foto banale. Nu asta e Gărâna, pentru cine știe. Nebunia și frumusețea muzicii de acolo, atmosfera genială de comuniune muzicală trebuiau să transpire și din fotografii. O fotografie mare, unu pe unu, prezintă, de exemplu, niște urme de cauciucuri. Că adică la Gărâna e vânzoleală. Am plecat, pentru că revoluția trage ca un magnet.

Lume în piață. Când am ajuns noi cam la douj de mii. Lume civilizată, cu ziare, șepci, bărbi, copii, bine îmbrăcată. Se tace. Ici, colo câte un Nu Grațierii. Un steag. Unii de la Antena 3. De la TVR1. Niște străini. După vorbă, după port. Oare unde fac pipi oamenii ăștia? Se aude un zumzet de avion. Toată lumea ridică privirea. Un avion mic, sportiv, oprește deasupra pieței. O ușă se deschide și din hărăbaie coboară în mulțime o libelulă. O libelulă mov. Mare, frumoasă. Cineva îi pune un scaun. Insecta se așează, aprinde o țigară și prinde a glăsui: De 27 de ani își bat joc de voi și v-ați trezit abia acum. Un pic am târziu. De 27 de ani vă ascund mineriadele și criminalii revoluției și voi nimic. De mulți, mulți ani vă ascund dosarele CNSAS-ului și voi n-ați ieșit niciodată să cereți punerea lor la liber pe Net. De mii de ani nu vă fac nicio autostradă. De mii de ani își fac castele și voi nu i-ați întrebat niciodată de unde au bani. N-ați ieșit pentru nimic. Strâmba justiție era sub ochii voștri. Nu i-ați rupt picioarele. Vreți s-o faceți acum? Acum când sistemul a pătruns adânc în toate structurile țării? Acum când sistemul face biserică după biserică, ca să vă asculte mai bine? Acum când cinci milioane de români își caută dreptatea și munca prin căpșuni? Acum ați ieșit? E-adevărat că n-aveați cu cine vota. Nicușor Dan? Hă, hă!! Alina Gorghiu? Hi, hi!!! În răspântiile vieții nu există indicatoare. Trebuia să vă gândiți. Să fiți înțelepți. Da, înțelepți, cu o bogată cultură în spate.

Lumea adunată în piață tăcea. Libelula asta era pe bune? Se pare că da, că cam avea dreptate. Și totuși nu le dădea nicio șansă. Niciuna. Ciudat.

Libelula făcu un semn, micul avion se apropie. Își strânse scaunul pliabil, își băgă chiștocul în buzunar și mai zise: V-ați îndrăgostit de comuniștii ăștia acum 70 de ani fără prea mult zgomot. Acum faceți prea puțin și nu unde trebuie.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: