16 aprilie 2016

Cinemateca Soniei Nî: Poveste de dragoste la Galați

Sonia Nî, prietena Tinei Cumva, nu ne-a mai chemat de mult la un film la ea în curte. Să tot fie de atunci 2 ani. Ne-a chemat aseară că avea noutăți. Filme românești, albaneze, portoricane, suedeze, fel de fel. Ne-am instalat pe verandă, era un frig căcător, și ne-am ales un film românesc care a picat selecția de la Cannes de anul ăsta, că n-a avut loc de Bacul lui Mungiu și de Sierra Nevada lui Puiu, de care ne va părea rău c-au mers în selecție. Mă rog.

Poveste de dragoste la Galați ne trezește brusc la realitate. Filmul are un subiect dur, real, delicat așa acum numai filmele bune au. O tânără fată, gălățeancă, normal, de profesie aprinzător de aragaz, sosește la adresa la care fusese solicitată să aprindă aragazul, întrucât gazda vroia să-și facă o cafea. Ajunse ea pe strada Spătarului, pe undeva prin port. Sună la ușă de cinci ori. Îi răspunse un flăcău de 30 de ani, roșu în obraji, cu un satâr în mână. Ce cauți? Am adresa asta, ca să aprind aragazul. Da, io te-am chemat. Poți să intri liniștită, bucătăria e pe dreapta, a doua ușă pe dreapta iar dacă nu faci tot ce-ți spun io te tai cu satârul. O împinse în pat și-o violă patru ore, timp în care aragazul ardea. Focul s-a extins rapid la perdelele din baie omorând o pisică. Ea ia atras atenția: Tipule, ard perdelele, să sunăm pompierii. Dacă mă iubești, zise el din poziția de deasupra cum stătea pe a, dacă mă iubești deci, nu chemăm pe nimeni. Lasă să ardă. Să ardă ca dragostea noastră. Nu-i bine? Altfel îți tai capul.

Casa arse din temelii. Sunt cele mai frumoase secvențe din filmul românesc. Irina Margareta Nistor a declarat că un așa incendiu nici la Hollywood, da, nici la Hollywood nu știu ce. În toiul violului, care nu se terminase, continua în salvare, el o întrebă: Mă iubești. Ea îi răspunse: Normal. Și se îmbrățișară din nou, iar el o violă și pe asistenta care era cu ei în mașină, una grasă, blondă, urâtă, cam ca Irina Margareta Nistor. Dar mai era în mașină, pe scaunul din dreapta șoferului o soră care ținea o perfuzie, așa că omul nostru sări și pe ea. Sunt secvențe de un realism înșelător, cum numai în filmele românești găsești, secvențe lirice de amploare, sincere, precum cerul care în clipa aia era albastru pe deasupra salvării.

Cei doi se căsătoriră la spital și începură o viață nouă, fără vorbe și priviri, că sinistrul îi lăsase fără grai și ochi. Mamă, ce film, mamă, ce film.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: