12 aprilie 2016

INTERVIU PLAUZIBIL


ANGELA MERKEL:”Comoara din filmul Comoara nu este a lui Porumboiu și nici a lui Toma Cuzin, ci este a voastră, a poporului român”

Godinul negru din bucătărie, îndopat cu cărbune și lemne, strălucește ca un dovleac luminat pe dinăuntru. Mixerul se învârtește, lingurile freamătă untul și zahărul din castroane, vanilia parfumează aerul, iar ghimbirul răspândește miros de mirodenii. Aroma bunătăților care se topesc ne zgândărește nasul, umple bucătăria, se răspândește prin Cancelarie Germană și se pierde apoi în lume, împreună cu fumul din coș. După care, doamna Angela Merkel mi-a spus simplu: Fac prăjituri însiropate cu whisky. Pe care le trimit tuturor prietenilor mei: Hollande, Cameron, Putin, Obama, Sharapova, Madonna, Mick Jagger. Vrei să m-ajuți? Făceam colete cu câte o prăjitură, lipeam timbre și vorbeam.

Eu: Ați fost în România. În tinerețe, mai précis la Costinești.

A.M.: Da, ce frumoși ani. Costineștiul era ca-n pliantele de pe TUI, agenția noastră germană: urât, vechi, cu oameni simpli, simpatici. Eram cu încă o prietenă, Helga. Amândouă am atras imediat atenția, știi cum era, un ciunga, un blug. La discotecă ne-am împrietenit cu Costin, așa am înțeles că-l chema pe un băiat înalt. Vorbeam și râdeam tot timpul, dar nu ne înțelegeam, pentru că noi nu vorbeam româna el deloc germana. Costin ne-a dus și la București cu mașina lui, avea un Citroyen V2 o frumusețe. Am fost la teatru, la film, era Ceaușescu. Apoi am plecat și au trecut anii. Helga s-a măritat. A făcut un copil. Înainte de naștere i-a scris lui Costin rugându-l să-i dea câteva nume românești ca să-și numească copilul în amintirea zilelor petrecute în România. Costin i-a trimis o listă cu nume de fete și băieți, Elena, Gheorghe, Maria, Ion, nu mai țin minte. Iar după nouă luni, Helga i-a răspuns: Îți mulțumim, Costin, avem o fetiță, am numit-o Vasile.

Eu: Industria germană de automobile, în special Mercedes, își face o subtilă promovare în filmul american. Aproape nu e film de success în care Bruce Willis, Woody Allen, Julia Roberts sau Alec Baldwin, am zis niște nume la întâmplare, să nu se urce într-un Mercedes, deși au și americanii mașini excelente.

A.M.: Da, așa este. Dar Mercedes investește și în filmul românesc. Adu-ți aminte de Comoara lui Porumboiu. Pe fundul gropii ăleia săpată de Cuzin este o lădiță. În ea ce este? Aur? Diamante? Nu. Sunt acțiuni la Mercedes. Care acțiuni, transformate în bani au însemnat o mică comoară. Dar ce n-au înțeles producătorii filmului, vezi, e chestie de nuanțe, de bun simț, de nuanțe politice și sociale făcute pas cu pas, deci ce n-au înțeles scenaristul și regizorul, și chiar acest Toma Cuzin, este că comoara era a poporului român, pentru a fi investită în sănătate, educație, supraterane prin București, în aparate de ascultat și așa mai departe. Înțelegi?

Eu: Recent, să tot fie vreo lună, câțiva cercetători din Birmingham, Anglia, au descoperit că primii colonizatori ai insulei Britannia au fost dacii. Cu vreo 300 de ani înainte de romani.

A.M.: Nu știu că să zic, nu știu, are vreo semnificație? Tot ce pot să-ți spun este că, conform ultimilor rapoarte secrete de la Vatican, am aflat că primii oameni de culoare au fost dacii. Tot dacii. Așa că nu-i de mirare. Un popor harnic, serios, pescar. Știu tot din surse secrete că Cleopatra, frumusețea antichității, s-a iubit cu un negru dac și că mergeau împreună la piață. Sunt imagini pe zidul piramidelor. Ea înaltă, cu fustă scurtă, nas acvilin, el mic, bărbos și cu căciulă ca a lui Ceaușescu pe cap. Ea ținea într-o mână un coș plin de flori și fructe, el o carte a lui Arsenie Boca.

Eu: Interesant, dintre toate cărțile, din toată literatura română n-a găsit decât una de Arsenie Boca. Foarte interesant.

A.M.: Știi ceva? Hai să bem un whisky, uite, a mai rămas.

Ideea de a bea whisky sec ne cam înfioară pe amândoi. Gustul lui ne face să ne strâmbăm și să luăm mutre acre. Începem să cântăm, dar fiecare alt cântec. Din cântecul meu nu știu decât Da, mamă sunt beată, din al dânșii ceva cu Mutter, Mutter nu știu cum, în plus, eu știu să dansez. I-am spus asta și ne-am apucat amândoi să valsăm în jurul godinului. Ne simțeam fără nicio grijă, liberi ca fumul pe coș. Cam asta a fost tot.

Agenția CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: