01 martie 2015

Moşi cu stele-n păr şi aur în gură

Cele nouă babe ale ţării se dau de astăzi în spectacol. Nu sunt numai nouă, da' nouă apucă de obicei media din cauză că au partide, sunt europarlamentare sau sunt pitite prin diverse instituţii cu bani de parandărăt. Noi o să vă facem cunoştinţă cu câteva, cu precizarea că primele trei babe sunt ale noastre.

1 martie, Baba Monica Macovei. Îmbătrânită înainte de vreme şi împinsă de la spate de niscaiva moşi cu stele-n păr şi aur în gură, dânsa are pretenţia, că să mai vorbească lumea despre ea, să facă un partid de tineret. Cu tineri de 11, 14 ani, adică până la buletin. Ca să le spună ce? Baba Monica nu ştie, da' ştie moşii cu stele-n păr şi aur în gură şi-i destul. Altfel, când e Baba Monica nu ninge, nu latră porcul, nu nimic.

2, 3, 4 martie, Baba Monica Tatoiu, soră cu Macovei, mai are puţin şi iese din rochiile fecioreşti cu care se afişează. Şi-atunci, sfătuită de aceiaşi moşi cu stele-n păr şi aur în gură zice vrute şi nevrute despre beţiile ei, de cât de bună era la oral, că cum repara singură gardul sau îşi punea argilă în urechi, şi asta doar doar ca să se mire până şi moderatorii care o invită în media alături de nişte moşi cu stele-n păr şi aur în gură. În timpul Babei Tatoiu ninge izolat, autostrada Comarnic Braşov se mută în Cişmigiu, şi-s ceva creşteri de temperatură.

5, 6, 7 martie, Baba Monica Norica Neculai, soră cu Macovei şi Tatoiu, îşi formează un partid cu ele trei ca membri, că acum e voie, denumit
Babele Şterge Pe Jos Cu Corupţia şi Corupţii din Ţară, la sugestia unor tineri cu stele-n păr şi aur în gură. Pentru lupta asta au apelat la fonduri europene de 100 de miliarde de euro, în vederea confecţionării unui mop necesar la ştergerea corupţiei endemice din Rommânia. În timpul acestui partid de trei zile vremea va fi capricioasă, se va fura mai mult, iar benzina se va scumpi de şase ori, deşi preţul petrolului va fi scăzut atunci la 2 dolari tona.

8, 9 martie, Baba Vasile Blaga. În timpul apariţiilor televizate ale lui Cozmâncă sau Stolojan îţi dădeai seama că în România nu se va schimba nimic niciodată. Aşa e acum cu Baba Blaga, care apare sprijinit pas cu pas de nişte băieţi cu stele-n păr şi aur în gură. Vremea va fi urâtă, neagră, urât mirositoare.

10 martie, Baba Cloanţa. Ce soare, nene, ce soare va fi în toată ţara. Dar asta peste vreo 200 de ani.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: