05 martie 2015

Reportaj cu călimara ascunsă

Ne-am instalat pe scările staţiei de metrou Universităţii, am ascuns călimara ca să n-o vadă călătorii şi am tras cu urechea le ce vorbesc, că adică să ne dăm seama de pulsul străzii, al staţiei de metrou, al omului de rând, al ăluia care n-are niciun puls, care se uită la ceva cu Africa sau merge la teatru la orice aplaudând la final o juma' de oră.
Lumea urcă buluc pe rulante. Trece prin faţa mea. Şi, într-adevăr, vorbeşte:
- De ce fuge pas cu pas atâta lume din ţară deşi i s-au promis locuri de muncă la autostrăzi? Ieri zicea ministrul Rus ceva.
- De ce fuge atâta lume din ţară, tot pas cu pas, deşi ar putea cultiva roşii aici? Că doar ai văzut reportajul de pe televizor. Era unul cu o roşie în mână, un ţăran, şi zicea că implementează aici experienţa lui din Italia. Şi-n spatele lui, în ecran, era nevastă-sa roşie de atâta bătaie.
- De ce fuge pas cu pas atâta lume de religia din şcoli? Nu-i mai bine să ştii ce făcea Iisus decât să ştii să-ţi închizi caloriferul la timp ca să nu plăteşti gazele?
- Dar Justiţia? Care Justiţie?
Miile de întrebări fără răspuns au vânzolit cerneala din călimară. Dacă mai stăteam, lichidul albastru şi rău la gust ne-ar fi pătat cămaşa, pisica şi şapca. Aşa că ne-a retras, dându-ne seama că un reportaj cu călimara ascunsă este o palidă încercare de a afla pas cu pas cam ce gândesc oamenii din România.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: