29 noiembrie 2014

Ştiri pe scurt

Fărâmiţarea PSD-ului în mai multe partiduleţe este recomandată şi de nutriţionişti. Fiecare însă trebuie să-l conţină pe Ion Iliescu. Astfel împărţite şi cosmetizate, prezentate în cutiuţe mici roz, ele pot fi folosite la durerile anale, la cele de pe umeri, în cazul în care gradele atârnă greu, precum şi la băut apa, ştiut fiind că Ion Iliescu este absolvent de ape.

Domnul Tudor Predescu, apărut pe FB, care face parte din infanteria marină a comunei Obedeni, judeţ Giurgiu, susţine că Neajlovul trebuie depolitizat.

Epurarea PSD se face în conformitate cu lecţia Epurarea Apei predată la şcoala pe care Ion Iliescu a făcut-o la Moscova.

PUBLICITATE. Un bătrânel bea multă apă. Apare Ion Iliescu, îi ia cana şi spune: Revoluţie şi Reformă.

Savanţii ruşi au descoperit pastila care lungeşte viaţa. E posibil astfel să trăim până la 150 de ani. Pe la 140, când serbăm cu soţia revelionul, aprindem televizorul şi pe ecran apare Vasile Blaga. Atunci ne dăm seama că ne-am chinuit să trăim degeaba. Pentru că Blaga-i în noi, asta nu-şi dau seama românii.

Democraţia de pe reţelele de socializare nu-i tot una cu cea din realitate. Şi e nasol.

PUBLICITATE. Un bătrânel, 144 ani, după ce a luat pastila de lungit viaţa deschide şi el televizorul ca să vadă aterizarea de pe Marte a americanilor. Din capsula spaţială apare Ion Iliescu cu un lămpaş de miner, zicând: Am adus lumină!!

Domnul Tudor Predescu, apărut de nu se ştie unde pe FB, căpitan în armata aeriană a comunei Obedeni, judeţ Giurgiu a declarat în avionul care-l transporta la Clejani: Pe aici nu se trece, şi arăta de zor un covor care astupa uşa WC-ului.

SPORT. F.C. Clejani trebuia să joace cu F.C. Obedeni la popice. Vă vom ţine la curent.

Agenţia CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: