11 martie 2012
Prin Bucureştiul iubit 6
Americanii nici nu trebuie să se apropie de Iran ca să-l cucerească. Pur şi simplu trimit niscaiva bombe din noul lor tun electromagnetic instalat într-un deşert din Ohio şi lansează bombe de acolo spre Teheran. Bombele se lovesc de scutul de la Deveselu, construit în aşa fel încât să aibă un unghi de atac al Iranului şi pac, pac, bomba cade în mijlocul capitalei iraniene. * Acolo unde oamenii celebrează victoria de la Oscar, Separation, cântând o melodie de Cătălin Josan. * Aici am vrut să ajungem, la solistul moldovean. * El a cântat la finala Eurovizion România. Era o melodie care se compune în fiecare an de toţi concurenţii, melodie care trece în funcţie de pilele fiecăruia. * Şi după ce a cântat degeaba Cătălin Josan, au apărut nişte gagici care cântau aceeaşi melodie, dar pe care le chema distractiv: Mandinga, Miss Mary, Tascha. * Ai fi vrut să le vezi feţele, că aşa se cade, de exemplu, când te duci la un concert al Madonnei, s-o vezi doar pe ea, şi nu un chelios de tobar. * Ei bine, în transmisia TVR n-a fost posibil să-ţi dai seama de cum arată Mandinga, pentru că regizorul de transmisie ne arăta tot timpul ba o femeie născând, ba o crimă, ba un băsar gras, ba o gagică la vioară, adică tot felul de imbecilităţi numite personalitatea operatorului. * Altfel spus, apropo de Eurovizionul românesc, este de neînţeles această bătălie pe nimic, atâta timp cât câştigarea titlului nu te face Cristina Aquilera. * Ministrul român al turismului, Petrescu, zice: imaginea proastă a României aduce şi beneficii: turiştii pleacă plăcut surprinşi. De exemplu: ţi se fură paltonul la hotel. Pleci râzând în hohote cu primul avion. * Şi aşa mai departe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
aiurea, te contrazic ! când să pleci, după ce ţi s-a furat paltonul, constaţi că nici portofelul tău nu s-a simţit prea bine pe durata sejurului în românica...
RăspundețiȘtergereîn concluzie, râsul tău e , mai degrabă, o descărcare nervoasă ...
zic şi io, nu tre' să mă-njuri de mamă !
ale cui pile au fost mai ascutite anu' asta?
RăspundețiȘtergereCăpcă 1, ai dreptate, şi nu numai portofelul, ci şi pantofii, fusta, izmenele şi astea treacă, meargă, dar ce te faci că după şase seara un turist la Buc n-are ce face. Poate doar să aleagă între Pţa Universităţii sau Cristi Brancu pe televizor. Or, e de râs rău de tot.
RăspundețiȘtergereAida B: cred că ale lui Josan, care avea ceva pile la Dan Manoliu, care Dan Manoliu face şi Eurovizionul de Moldova, deci Josan ar putea merge totuşi la E din partea Moldovei, care are finala cam tot acum. Şi aşa mai departe.
sa-nteleg ca daca Moldova se uneste cu Romania o sa fie Manoliu domnitor?
RăspundețiȘtergereDa, aşa să-nţelegi.
RăspundețiȘtergere