10 iulie 2013

Den vidunderliga kärlekens historia. (Neînchipuita poveste de dragoste a lui Hercule Barfuss)



M-am apucat de citit această carte după 2 ani de studiu al limbii suedeze. Cărţi de gramatică, exerciţii de tot felul, ziare locale, prospectul mașinii de spălat… câte nu mi-au trecut prin faţa ochilor în strădania de a învăţa limba lui Tomas Tranströmer (premiul Nobel pentru literatura în 2011). Plus alte cărţi scrise în așa-zisa suedeză simplificată, adică folosind propoziţii cât mai scurte și mai lipsite de podoabe stilistice. Simţeam nevoia să citesc literatură de calitate, să văd un scriitor bun la treabă, să-i sorb vorbele ca să scap de senzaţia de uscăciune provocată de suedeza scolastică. Iar cu acest roman am fost servită.
Mărturisesc că, în ciuda bunelor referinţe - în 2002 romanul a câștigat prestigiosul premiu suedez Augustpriset -, am deschis cu îndoială această carte, al cărei autor e și cântăreţ și actor. Vallgren nu era un debutant la momentul publicării ei, ci un scriitor confirmat și ambiţios ce urmărea, prin acest roman, să-și îndeplinească dorinţa de a fi comparat cu Umberto Eco și Gabriel Garcia Márquez.
Răstălmăcire modernă a poveștii “Frumoasa si bestia”, romanul are acţiunea plasată în secolul XIX și îl are ca personaj central pe Hercule Barfuss. Acesta se naște într-un bordel din Könsigsberg în 1813, este surdo-mut și handicapat fizic (nu are braţe). E deci un pitic diform și respingător care are însă darul de a citi gândurile celorlalţi, iar acest dar otrăvit îi va hărăzi o soartă cruntă, dar ieșită din comun, și dușmani foarte periculoși. În același timp, el poate “planta” gânduri în minţile celorlalţi oameni, ba chiar și ale animalelor, și astfel îi poate controla. Din cauza înfăţișării lui înspăimântătoare, Hercule Barfuss este implicat în diverse situaţii care îi pun viaţa în pericol.
În aceeași seară cu el se naște și o fată, Henriette Vogel. Pe cât e el de hidos, pe atât e ea de frumoasă. Ei sunt unul opusul celuilalt și, în mod surprinzător, suflete pereche. Cresc împreună, iar odată cu ei crește și iubirea lor. Destinul îi desparte când au 11 ani și, de atunci, singurul scop al vieţii lui e să o regăsească pe ea. Până la urmă reușesc să se întâlnească, însă povestea lor de iubire are un final tragic: Henriette moare, iar Hercule se hotărăște să o răzbune.
Cea mai mare parte a cărţii e dedicată acestei căutari și apoi răzbunării. De la mănăstire la spitalul de nebuni, de la Vatican în lumea circului, de la iezuiţi la socialiști, călătoria se termină tocmai în… America, unde Hercule își găsește liniștea sufletească și o societate dispusă să-l accepte așa cum e.
Ceea ce la început părea un roman de iubire se transformă în povestea unei răzbunări, cu intrigi captivante și scene sângeroase, ca un thriller din zilele noastre, gen foarte popular în Suedia, dupa cel poliţist. Roman istoric, gotic, social, de iubire, de idei, această carte reînvie scriitura romantică, dupa gustul și ambiţia autorului. E o carte despre slăbiciunile și prejudecăţile oamenilor, de atunci ca și de acum, despre incapacitatea lor de a accepta diferenţa și ceea ce iese din norme, despre intrarea în epoca modernă. Opoziţiile acceptabil / de neimaginat în societate, secret / public evoluează odată cu mentalităţile, trecerea timpului și depărtarea de bătrânul continent.
Încă de la primele pagini cititorul e cucerit de virtuozitatea mânuitorului de vorbe. Cine iubește descrierile îmbelșugate se va desfăta cu această carte care, fără îndoială, e mai bună decât orice film s-ar putea realiza după ea. Cititorul își pierde respiraţia în construcţiile lingvistice ameţitoare cu serii nesfârșite de epitete și metafore. Povestea e pasionantă, iar povestitorul o deapănă magistral. Pe cât e de originală, pe atât e de cuceritoare, îndrăzneaţă și eretică. Grijă mare, cititorule, să nu-ţi pierzi credinţa pe măsură ce ţi se dezvăluie secretele Vaticanului! În anii 1800 autorul ar fi fost trimis pe rug în urmă publicării unui astfel de roman, însă în anul 2002 a primit un premiu literar de excelenţă.
Un roman romantic scris în anii 2000? Da, și încă unul foarte bun. De unde se vede treaba că, uneori, te poţi duce cu sacul la pomul lăudat.

Den vidunderliga kärlekens historia – Carl-Johan Vallgren, Albert Bonniers Förlag, Stockholm, 2002.

La iarba verde si... cai

Gata si vacanta în România! M-am întors la Malmö, unde e cald si senin, asa ca am pornit într-o plimbare de recunoastere în jurul orasului. Iata ce am gasit la Sallerupsdammarna, niste lacuri prevazute cu pontoane pentru pescuit, aflate la 10 minute de Malmö (cu masina).


Poza mea favorita: tomberon cu sac de plastic, în mijlocul naturii! Si nu era singurul.

Si, surpriza, cai la pascut! Cei mai multi aveau capetele acoperite cu niste masti de protectie (probabil împotriva mustelor):
Unul avea botnita, o fi fost la cura de slabire:
O modalitate ingenioasa de a determina soferii sa micsoreze viteza:
(Conduceti cu atentie! Copii la joaca!)
Si recolta de musetel cules pe marginea drumului:

02 iulie 2013

Salutari din Romania

Sint in Romania, iar emotiile si impresiile sint atit de puternice si amestecate incit penita refuza sa iasa din calimara. Prea mare-i confuzia, dom'ne! Ar trebui sa zic ceva frumos de doru' de tara ostoit, de neamuri si prieteni fericiti sa ma vada si sa ia lumina occidentului, dar nu e chiar asa. Traim (eu de o parte, romanii, pe de alta), in tari care se departeaza cultural si mental de la an la altul, de parca ar fi situate pe aisberguri. Ma simt din ce in ce mai straina in tara mea natala. De apartenenta la natiunea asta nu stiu ce sa zic, in afara de limba si oleaca de temperament, parca nu am mai avea mare lucru in comun. Hm, de reflectat...

01 iulie 2013

On the road

Suntem nevoiţi să ne ducem prin câteva oraşe din ţară. * Traseul ar fi cam ăsta: Sibiu, Orăştie, Deva,  Sebeş, Alba Iulia, Sibiu, Rm Vâlcea, Reşiţa, Gărâna. * La Gărâna e festival de jazz. * Vine Charles Lloyd. * Aşa. * De acolo, adică spre 15, 17 iulie, ne repezim la Avignon, unde vrem să vedem o sală pentru spectaolul nostru "O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu". * Dar vă vom scrie de pe drum, ciclul se va numi "On the road", aşa că fiţi pe fază şi rămâneţi cu Aida. * Şi cam aşa mai departe.

Denis.

Biserica e-n toate

Slujbele religioase îşi vor aloca de acum înainte ceva timp pentru a ne atenţiona asupra condusului agresiv la volan. * Şi nu numai. Ne vor învăţa cum să ne comportăm când conducem beţi, când trebuie să ne plătim toate taxele, când avem amantele alături, când avem soţii geloşi alături şi aşa mai departe. * Dar rolul bisericii nu se va opri aici. Ea va cerceta metru cu metru pământul ţării şi va sfătui ţăranii ce recolte să-şi pună: aici morcovi, aici mături, cartofi, pepeni, dta te înscrii la PSD, dta la PNL, dta la Securitate, aici mărar şi tot aşa până ce pariul cu agricultura va fi câştigat. * După care, Biserica va trece şi la alte obiective. * De exemplu, sondajele: nu se va mai putea niciun sondaj care să nu aibă prima întrebare despre Biserică. Este că aveţi încredere în Biserică? Oamenii răspund da, avem. * Dacă întrebarea e că nu aveţi încredere, cetăţenii ar răspunde nu. * În viitorul apropiat, Biserica ne va duce la examenul de bac, la femei, la teatru, la bazin, la fotbal şi la bancă, pentru ca atunci când scoatem bani să le dăm şi lor să-şi facă Catedrala Neamului. * Interesant. * Evaluarea la Bac foarte uşoară. * La Mate s-a dat o adunare: patru şi cu patru cât fac? * La Română s-a dat o compunere: Compuneţi cu o singură notă, do, o melodie tristă. * Vai, vai, toţi elevii au luat 10. * Şi aşa mai departe.

Denis