17 noiembrie 2021

DOMNUL IOHANNIS LA GLAGOW

La Glasgow, zilele trecute, s-a adunat toată planeta ca să vadă ce-i cu mediu ăsta, adică îl protejăm sau continuăm să ne căcăm pe el? Facem auto electrice sau nu? Poluarea e bună sau nu? Și altele sau nu? Toyota, de exemplu, nu vrea neapărat auto electrice. Vrea șiceva cu hidrogen. WV nici ea nu vrea musai electrice, ci un hibrid între combustie internă și cumva ceva. Renault Nissan n-a zis nimic dar, pentru ca în România minciuna să continue, declară că gama Dacia e cea mai vândută din lume. Apoi, a vorbit industria americană de auto, care s-a abținut de la electrice. Și cea chineză. Adică pe chinezi îi doare-n cur de planetă, zic și ei acolo că sunt de acord, că nu-i împiedică nimeni să polueze și să zică că nu. UE e gata și ea cu un program care se va desfășura cam până prin 2030 în care scrie negru pe alb că gata cu benzina, trecem la auto electrice cu toții. S-au semnat niște hârtii. Vom vedea ce va fi, suntem sceptici. Domnul Iohannis, președintele României, prezent și el acolo, la summit, a înțeles exact cum stau lucrurile și și-a notat pe un bilet. Ia să vedem: ‘’Să vorbesc cu generalii mei să facem în România o puternică industrie de mingii de golf și de crose, că nu poluează‘’ sau ‘’Să vorbesc cu Cîțu să-l pună prim ministru pe Ciolacu, da’ poa’ să-l pună și pe Stolojan de-o mai trăi sau poa’ s-o pună prim chiar și pe Koveși că nici ea nu poluează pe nimeni, dar nici cu Oana Pellea nu mi-e rușine că le zice bine‘’ sau ‘’Nicușor Dan trebuie să pună în fiecare stație STB din București un lighean cu săpun ca nimeni să nu se urce nespălat în auto care număr o fi‘’ sau ‘’Să-i pun tot pe generali să facă din programele România Educată și România Normală un singur program numit România pe Tablete prin care să dea tablete și net la țară, pentru o lună, după care să le ia înapoi că altfel nu merge că zicea cineva, mi se pare că Cîțu, că viitorul va fi al educației sau nu va fi deloc și trebuie să cercetăm această zicală‘’. Prin dreptul lui Iohannis tocmai atunci trecea Joe Biden. Americanul a întrebat cine-i individul care scrie de zor bilețele. I s-a spus că e un Robin Hood din est care ia de la săraci și dă la bogați și atunci șeful lu’ America i-a strâns mâna lu’ scriitorul de bilete, vezi foto. Cam așa a început pentru noi, românii, lupta finală cu poluarea mediului, da, cam așa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: