17 iunie 2021

CAST DE MÂINI

Mărturia Iolandei Pep, dată lu’ ăștia care ocrotesc mediul: Eu, Iolanda Pep, de profesie încă nu lucrez, am fost chemată la un casting de mâini. M-am dus și m-au ales pe mine. Era nevoie într-o telenovelă, Uită-mă, dar plătește telefonul, ultima găselniță românească. Eu intram în platou, îmi arătam mâinile la cameră, apoi îi spuneam unchiului meu care-mi era, de fapt, nepot: Bă, Sim, însoară-te cu bunica ta, că va moșteni toată averea alor tăi până vine o nepoată din Brazilia plină de papagali și de fotbaliști ca să o împarți cu ea. Tipa din Brazilia zice: Dacă facem paste ca rândul trecut e bine să fie de față și o mătușă din partea mamei, Valeria, care să pună condimente, iar ea, Iolanda, să aducă găleți cu apă ca să fierbem. Apoi, revin, iubitul Angelei, oare cine-o fi?, deci iubitul Angelei pleacă la război. A luat cu el și frigiderul ca să aibă la bere, cum face M, și s-a dus să lupte la Albița unde este traficul mai dihai de droguri și țigări. Ea plângea, plângea și a cerut divorțul. El a dat telefon de pe front: Angela, au înflorit zebrele, nu te mint, au așa niște coroane pe cap și pe gâtul lor ăla lung, iar copitele lor parcă sunt iasomie. Așa să știi. Ce divorț? Te snopesc în bătaie. Auzind totul, nepoata Doris, de profesie tinichigiu auto, a așteptat să se coacă strugurii până iarna târziu de nu mai aveau niciun gust, și a reclamat fapta la poliție. Dar, ce să vezi, polițistul era vărul bun al babei de la etajul șase, care făcea din mediu bici. Eu mi-am arătat încă odată mâinile la cameră și am tăbărât pe un bunic descoperit în Thailanda care de fapt era procurorul general. L-am sărutat, și el pe mine, până ne-am dat seama că ne potrivim, ne potrivim rău de tot, așa că am pus împreună banii și ne-am cumpărat o livadă de portocali și-un revolver. Asta a fost singura noastră greșeală, de ea ne-a scăpat Virgil, contele Virgil care vinde fasole în Obor. A devenit curând cea mai prosperă afacere a familiei noastre, pentru că noi îi împușcam pe cei care nu cumpărau fasole și le făceam dosar penal, pentru că eram mână în mână. Venise vara și trebuia să plecăm la Vamă. Am ajuns și, cu surpindere, am constatat că marea nu mai era acolo. O mutaseră prin pnrr, înainte să dispară banii care nici nu vor veni, o mutaseră la Cluj că are Boc nevoie de ea când inaugurează metroul. Așa că asta e cu mediul, domnule comisar de mediu, și dacă mai vreți, mai spun. În fața ușii, pe culoar, trăgeau cu urechea toți funcționarii de mediu, vreo două milioane. Din București.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: