13 iunie 2021
13 iunie 1990
Mă sună Meluș Negrescu de jos cam pe la patru dimineață. De fapt a dat cu o pietricică în geam că i-am spus: Bă, nu suna la ușă, că scoli casa. I-am mai spus: Bă, nu suna la telefon, că scoli casa. Și, în final: Bă, mai bine nu veni, ce cauți la ora asta prin oraș? Am coborât. Bă, îmi spune: Sunt mișcări ciudate prin București, hai să vedem, scriem ceva sau facem un film mai încolo, vom fi martori obiectivi. Statuia lui Lahovari din fața spitalului de ochi aproba. Parcă năvălise o armată în capitală: urlete, bătăi cu ciomege pe te miri unde. Noi am ieșit în bulevard pe la Grădinița. Spre PIața Romană era negru, negru de oameni. La fel de negri ca locuitorii satelor de pe la Dunăre. Un individ le zicea ceva. După fiecare propoziție a lui, care părea să conducă mulțimea, minerii urlau de entuziasm, de bucurie, agitau bâtele în aer. Ne-am apropiat. Începeam să auzim ce vorbeau. Nu ne băga nimeni în seamă, eram singurii bucureșteni pe stradă la ora aia. Individul găsește pe cineva în mulțime, și zice: Tu, cum îți zice, ziceai c-ai mai fost pe aici. Da. Ei bine, la Universitate faceți la stânga și ajungeți la țărăniști. Căutați droguri, bani, documente. Apoi, distrugeți-le! La fel le Universitate, veți găsi un pâlc de oameni, împrăștiați-i, în fața teatrului puneți flori. Armata neagră s-a năpustit spre Inter. Bătăi și iar bătăi. Urlete. Înjurături. Cei adunați acolo au fugit care-ncotro. Minerii băteau la sânge, nu conta femei, elevi, studenți sau bătrâni. Dacă ar fi avut arme ar fi fost un masacru. Se făcuse de opt. Pe noi doi, n-a avut cuajul să ne întrebe ce căutăm în coloană nimeni. Apoi, flashuri: Un autobuz în flăcări, mesajul lui Ion Iliescu, o femeie e alergată spre Arhitectură și bătută măr, un elev înjură, n-a fost bine pentru el. Se aude că autobuzul era al Poliției. Bâte în aer, bate pe spinarea celor din piață care protestau pașnic, flori distruse în fața teatrului. Eu mă grăbeam spre readacția Cațavencu Incomod iar Meluș spre Șerban Vodă la ITB. Cam de pe acolo ne luam fiecare banii. Părăsesc piața de la Inter și apuc să văd cu coada ochiului un individ cu o pensulă și o găleată sprijinit de uriașul geam al resturantului Dunărea. Scria, pe geam, ceva ce avea déjà scris pe un bilet. A aruncat biletul și a fugit. M-am apropiat și l-am luat. Scrie: ALEGERI LIBERE. Depărtându-mă am privit înapoi să văd cum se citește. Pe megageamul restaurantului, printre sticle și platouri cu ceva, scria: ALGERIA LIBERĂ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: