PE BALTĂ, LA IZVORU

M-a sunat întâi Max că vine de la New York. Zice: vezi că avioanele americane sunt cele mai mari, așa că nu căsca gura după alea de Zimnicea sau Calafat. Apoi, sună Radu, care venea din Dominicană. Zice: am escală la Madrid, de-acolo Otopeni, și vezi că avioanele spaniole sunt cele mai mari din lume, nu te lua după cele de Zimnicea și Calafat. Nu m-am luat după avioanele din Zimnicea sau Calafat, dar pe Oropeni am aflat că și Madridul și NY vin în același timp, la 16, 15. Miercuri. M-a scos din încurcătură Mirela. Zice: hai la țară. Ne-am dus și înflorise toată curtea. Curtea ei ține de la Nord la Sud, și mai zice: ăla e cireș, e pentru grauri. Vișinul la fel. Face vișine mari, albastre, cu sâmburi roz. Din sâmburi se fac plăcinte, vișinată, sirop de tuse. Mai zice: am niște caras de pe baltă. Puțin mălai, mujdei, un șpriț. Acolo, la Izvoru, sunt bălți multe. Unele țin până în Canada, altele nu. Depinde cum iese soarele. Acum nu ieșea și bălțile țineau până la Dunăre. M-am uitat la ceas și mă gândeam la ce-or face prietenii mei pe Otopeni pe care nu-I luasem. Fac cale-ntoarsă. Între prieteni merge. Așa că m-am suit cu Silvana în mașină și am dat roată bălților. Drun nasol. Pe marginea drumurilor sumedenie de mașini abandonate. Fără roți, fără oameni, fără volan. Ne-am oprit să ne uităm în luciul apei. Erau corăbii scufundate, submarine, soldați din al doilea război. Dintre toate astea s-a ridicat o fată cu părul lung, foto. Nu se tunsese de 50 de ani, avea să ne spună. Și a mai zis: eu iubesc satul ăsta, drept care am să candidez la primărie. Întâi am să vă numesc pe voi doi consilieri. Unul pe educație, slogan Izvorul Educat, și celălalt pe spălatul pe mâini, slogan: Fiecare cu Ligheanul lui. Așa văd eu lucrurile într-o Românie modernă, plină de sâmburi și de mălai. Și a dispărut. A făcut valuri, lumea subacvatică a început să se miște, adică un tanc a început să tragă. Ne-am întors. Mirela pusese masa și ne-a-ntrebat: cum a fost. Mă gândeam: da chiar, cum a fost? Treceau avioanele de Zimnicea și Calafat, mă uitam după ele. Mi-l imaginam pe Max căutându-mă la așteptare. Pe Radu la fel. Carasul se mișca în farfurie. Vișinul crescuse cât casa, ceapa la fel iar noi beam un Recaș rece. Da, așa făceam. Dintr-un avion, mi se pare că din cel de Zimnicea, se stârnise vântul. Un vânt vesel cu stropi mari. Da, cu stropi mari. Mari ca părul fetei. D.