Câinele andaluz

Foto, arhiva E.M.

Câinele andaluz devenise mărolog internaţional. Renumit. Gusta mărul şi zicea pe loc dacă e stricat, amar, sărat, dulce, cărnos şi aşa mai departe. Avea o carieră strălucită. Cutreiera livezile din toată lumea şi era plin de bani. Numai că într-o zi nu mai dădu niciun diagnostic. Suferise o decepţie în dragoste. Pur şi simplu muşca mărul şi-l arunca. Nimeni n-am mai aflat nimic niciodată de acum vreo zece ani. Îngrijitorul lui, don Pasquale Bătrânu, avu o idee: boala se putea vindeca prin operaţie la o clinică din Viena. Aşa că înfiinţă un cont în care să pună lumea bani, că operaţia era scumpă, ca să redea andaluzului papilele gustative care l-ua făcut celebru.

Cu primii bani, don Pasquale îşi deschise un atelier de cămăşi pe Calea Victoriei din Bucureşti. Cu următorii cumpără multe cărţi de fizică cu care dădea meditaţii turiştilor tot pe Calea Victoriei. Cu mulţi alţii care intrară în cont făcu o pistă de biciclete la margine de Bucureşti pentru paznicii care păzeau bostănăriile, o cale ferată foarte scurtă de vreo 2 metri dar de mare viteză, un pod peste Calea Victoriri şi la final finanţă un Marathon al Păcii cu care fugi în Italia.

În răstimpul ăsta, andaluzul nostru, puse ochii pe o florăreasă tot de pe Calea Victoriri. Una Florica Ben Florica şi începu să-i facă curte. Aşa că sfârşi la Bellu pentru că ţinuse cont de Manole. Generalul Manole Ben Manole.

D.