Îmi tot dau silința să nu merg cu sacul la filmul lăudat, și, cu toate acestea, am fost prins nepregătit pentru un film care a fost recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, în 2018, desemnat ulterior propunerea României pentru Oscar, la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”. Nu-i mai redau titlul...
Cu toate acestea, am să mă refer la film ca simplu spectator, n-am să fac politică.
Titlul, nu-l mai redau, ar trebui să reprezinte esența filmului, dar în acest caz pare să fie mai mult o aroganță a scenaristului. Cu ceva mai multă inspirație, putea găsi altul. Nu am găsit nicăieri scris cine este scenaristul, dar pare să fie însuși Radu Jude, regizorul.
În film, pare să fie vorba despre un film, adică despre realizarea unui film care abordează „adevărul” despre Holocaustul românesc: „Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părți a populației evreiești” , conform DEX, precum și despre masacrul militar de la Odesa, din 1941.
Astfel, pe platoul de filmare, un muzeu de istorie, cu armament, mașini de război și manechine în uniforme militare, vedem o tânără regizoare, Mariana Marin, interpretată de Ioana Iacob, care vrea să repartizeze roluri unor actori neprofesioniști, plătiți ca figuranți. Pe unul cu barbă vrea să-l facă Marx, pe unul cu chelie, nu-mai-știu-ce, pe altul, mareșalul Antonescu ș.a.m.d! Ba chiar îi pune „să dea probe”. Pe un bărbat mai în vârstă îl pune să mimeze că a luat foc, dar acesta mimează lamentabil, spre disperarea „regizoarei”. Acesta se justifică spunând că nu este actor profesionist, a venit pentru bani, ca urmare, să-i arate „regizoarea” cum se face. Replica acesteia este halucinantă: nici eu nu sunt actriță! Păi, atunci, cum facem?! zic eu.
Mai apare și un personaj important, atât de important, încât cineva îi ține umbrela de ploaie, un clișeu cinematografic foarte uzat! Interpretul este Alexandru Dabija, iar personajul este Movilă. Movilă = Grămadă de obiecte; morman, maldăr. De unde și vorba românească: Prost, făcut grămadă! Numai că acest Movilă nu este deloc prost, ba e foarte cult, vine cu citate veritabile, are cunoștințe vaste de istorie ș.a.m.d. Ca urmare, tindem să credem că este un „consultant de specialitate”, cunoscând tehnicile și tacticile militare. Numai că nu arată și nu se comportă ca un militar, sau fost militar. Nu are o ținută rigidă fizic, ba, dimpotrivă, este foarte lejer, are cămașa scoasă din pantaloni și un limbaj flexibil. Mai târziu ne dăm seama că este un reprezentant al Primăriei Capitalei, un consilier, ceva. Dar nici aici nu se potrivește, fiind mult prea cult, numai dacă nu este o ironie a lui Jude!
Degringolada provine din faptul că, acum, și-un spectator, oricât de mediocru ar putea fi, ca să spun așa, știe că nu faci castingul pe platoul de filmare, se face cu mult timp înainte, de către o echipă specializată, că regizorul trebuie să fie un bun actor, adică să-i poată da explicații interpretului, iar „consultantul de specialitate” este consultat cu mult înaintea începerii filmărilor, nu vine cu idei complet inverse față de ale regizorului, ca să se certe cu acesta pe platou, chiar dacă unele controverse pot să apară.
După vreo 40 de minute ne dăm seama că nu e vorba despre filmarea unui film, ci de repetițiile pentru un „spectacol de stradă” finanțat de Primărie. Se schimbă calimera, dar busuiocul nu se drege! Dacă este vorba de un „proiect” aprobat și finanțat de Primărie, atunci înseamnă că a fost aprobat și un scenariu, sau măcar un „desfășurător”! De ce mai venea „un reprezentant”, care caută cu tot dinadinsul să edulcoreze intențiile regizoarei? Aceasta, atât de tânără și fără experiență, de ce era atât de sigură că ea deține adevărul absolut? Ce motivație avea să-l facă public, și pentru cine? Pentru o adunătură de ocazie, într-un moment unic? Care era acel moment pentru a comemora Holocaustul, respectiv măcelul de la Odesa? Cine și-ar fi permis să finențeze un astfel de proiect, atât de grandios, de costisitor, de efemer și de inutil? Locul de desfășurare, Piața Revoluției și Palatul Regal, nu reprezintă nimic pentru spectatorul român, darămite pentru străini!
Pe parcursul repetițiilor, pe lângă „viziunea” reprezentantului primăriei, regizoarea mai are de înfruntat și mentalitatea unor participanți, convinși că ei dețin, adevărul, pretext didacticist, să nu spun infantil, pentru Radu Jude să arate că, de fapt, părerile sunt împărțite, ceea ce știam deja!
Așa cum „spectacolul de stradă” nu se justifică din punct de vedere financiar și logistic, tot așa și spectacolul cinematografic al lui Radu Jude este o desfășurare inutilă de forțe, pentru a demonstra că românii nu au fost întotdeauna victime, iată, a găsit el un moment în care sunt și călăi. Și care este scopul filmului? Să nu se mai repete? Ce să nu se mai repete?
În film sunt folosiți foarte mulți interpreți, actori profesioniști sau neprofesioniști. Dar nu este clar ce s-a vrut. Fiecare dintre tabere, a rămânilor, a nemților, a rușilor este ireal întocmită. Oameni foarte bătrâni și ciudați pentru a fi soldați. Nu știm dacă este o ironizare a viziunii regizoarei din film, sau o extravaganță a regizorului filmului.
„Spectacolul de stradă” se desfășoară în fața unui public pestriț, dar și a autorităților locale. Numai că nu este onorat de însuși Primarul Capitalei, ci de un viceprimar, în speță, de o persoană de sex feminin, foarte asemănătoare cu Gabriela Firea, actualul Primar. Este vorba de un fel de pudoare a cineastului român față de adevăr. Aici se vede marele dezavantaj al filmului autohton, care nu poate „minți” atât de ușor ca filmul american, pentru că la noi lumea e mică, și și copiii știu că un astfel de spectacol nu a avut loc niciodată în Capitală. Un scenarist adevărat ar fi putut evita astfel de contrafaceri, desigur, cu multă muncă și inspirație, nu compilând de pe Google, sau din alte filme.
Miza „conflictului” dintre regizoarea spectacolului și trimisul Primăriei era prezentarea sau nu a măcelului final asupra evreilor, ajungându-se la un compromis. În final, însă, compromisul este compromis.
Radu Jude, ca mai toți cineaștii români, nu înțelege de ce în sculpturile lui Michelangelo Buonarroti este vorba de artă, iar în prezentarea lui Șerban Pavlu în p...la goală, păros și cu burta fleașcă, nu este. Mai mult decât atât, personajul interpretat de acesta nu are ce căuta în filmul despre care discutăm. Așa cum citirea unor pasaje întregi din cărți nu e cinema, ci doar lungește filmul, ca și personajele sau scenele inutile.
Dar sunt regizori mai mici care nu acceptă sfaturi, așa că nu se mai pune problema lui Radu Jude!
Atât despre film! Restul e politică!
PS: "Spectacolul de stradă", la modă acum, are și el regulile lui, în primul rând, repetabilitatea. Pentru aceasta, "scenografia" trebuie să fie cât mai simplă și "nepericuloasă", nu ca în cazul filmului, incendierea evreilor. Nu poți face o demonstrație riguroasă pornind de la premise false!
________________________________________
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: