Louhans

Stând acasă în fotoliu, la București, Moscova, Craiova sau Budapesta, urmărind un film francez sau o vizită a lui Macron în Germania n-ai de unde să afli, să cunoști Franța profundă. Cei mai mulți dintre noi merg la Paris, cumpără de pe Șampzelize un borcan și la întoarcere zic că ce mișto e în Franța. Că ce cosmopolită e. Că cum vorbesc ei franceza fără cusur. Și cam asta e tot, aceste vorbe rămân moștenire copiilor, ei se duc la Paris, lasă la nepoți borcanul și tot așa până când în locul Franței apare altă țară, să zicem Somalia. E-adevărat, câteodată vedem Franța profundă în celebrul Tur al Franței când coloana de cicliști bate satele hexagonului unde lumea iese pe la porți cu tricolorul, lume care oferă concurenților plăcintă de miel, apă rece ca ghiața din fântână. Și se bucură, se bucură, se bucură că-i vede și pe ei odată pe an restul Franței. La teve.

Marius a zis să mergem la Louhans. O localitate cam cât Bolintinul la noi. La Louhans se crește cel mai faimos pui de pasăre din Franța, puiul de Bresse. Anca a rămas acasă ca să verifice Teorema lui Pitagora, în sensul că dacă-i bună o prescrie în continuare bolnavilor, dacă nu, nu, și face și reclamație la Protecția Consumatorului.

În primul rând că Louhans-ul o fi cât Bolintinul, dar e de zece ori mai mare. Din cauza parcărilor uriașe. Din cauza milioanelor de mașini ale locuitorilor, din cauza asfaltului fără gropi care te duce până acolo, din cauza faptului că au pe Main Streetul lor un ditamai teatrul, și că în case din sec 14 sunt acum spălătorii, frizerii, patiserii, și-un cinematograf unde se poate vedea Crima din Orient Expres. Cei 6.000, șase mii, de locuitori ai Louhans-ului au la teve 16 canale numai franțuzești pe care se pot vedea mii de filme: Pe aripile vântului, Commisaire Magellan, Raid dingue, Les Cerveaux și așa mai departe.

Și pe lângă toate astea, louhanezii cresc păsări care se vând în toată Franța. Pe spații mari, să zicem că un pui are nevoie de zece metri pătrați de libertate, sunt crescuți milioane de pui. Pe mii de hectare doar struguri și păsări. La ele muncesc niște băieți și fete care stau toată ziua în Renault, Peugeot sau Citroyen ultimele tipuri cutreierându-și proprietățile, curățând viile, halele puilor, aracii, bălegarul, verdele orbitor al pășunilor, olanele coșmeliilor în care stau, gardurile din tuia sau nuiele strânse elegant în jurul caselor și așa mai departe.

Pe la 5 spre seară, vin pe Main Street sau cum s-o chema din centrul Louhans-ului și umplu berăriile, patiseriile, frizeriile, magazinele de jucării, cinematograful și când e teatru și teatrul.

Intrăm și noi doi într-o patiserie. Plăcintă de praz excelentă. Ni se aduce apă rece la carafă. În Franța nimeni nu bea apă plată. E o exchrocherie. La București o apă plată e nouă lei. Poftim? Nu găsim răspuns că trebuie să plecăm. O găsim pe Anca în mijlocul unui cerc făcut în jurul cabinetului ei. Spune: Formula lui Pitagora e bună. Foarte bună. Să v-o prescriu?

Denis