18 decembrie 2017

Florăreasa


Maria, o fată cam de 17 ani, culegea în fiecare dimineață florile din grădină. (Vezi imaginea).Era o fată isteață, pâinea lui Dumnezeu, cum se zice. Apoi, punea florile într-un coș și se duce la piață să le vândă. Era felul în care-și ajuta familia. Adică mai cumpăra lapte, bătea covoarele sau prăjea pește, dar vândutul florilor aducea bani, bani cu care familia nevoiașă a Mariei plătea facturile la gaz, usturoi, electrică, spanac, pentru că în familia Mariei se mânca numai spanac.

În dimineața în care începe povestea nostră, Maria este cu florile în piața Obor. Lângă taraba ei apare, din senin, un tânăr care vindea raci vii. Unul brunet, cu nasul verde, și cu un rac de aur la gât. Marin a zis că-l chiamă. Răpit, distrus de frumusețea Mariei, îi propune: de câte ori vinzi o floare, zi-i clientului să ia și-un rac. Io fac la fel, nu ia nimeni raci fără flori. Zis și făcut. Ideea se dovedi a fi bună. Scăpară de marfă într-o clipită. Și acum, întrebă Marin. Tot el zise: hai, la ștrand.

Drumul spre ștrand trecea printr-o pădure. Deasă, deasă, mai deasă decât în poveștile cu Robin Hood. Și era păzită de zmeul Haralamb. Care îi văzu pe tineri, făcvu o vrajă și îi adormi pe amândoi sub o salcie. Dar Marin se prefăcea. Așa că într-o clipă de neatenție, îi șuti portofelul cu bani Mariei. Banii de pe flori. Și-o luă la sănătoasa. Dar și Maria se prefăcea. Se sui în spatele lui Haralamb și-l ajunse pe Marin. Scoase cuțitul și-i tăie gâtul. Că avea cuțitul de tăiat flori la ea. Avusese o bănuială. Marin, horcăind, îi spuse Mariei: io te iubeam tare mult și ți-aș fi dat și jumate din împărăție. Păi, dă-mi-o, că tot nu mai ai ce face cu ea.

Și uite-așa, Maria se întoarse acasă cu jumate de împărăție, cu banii de flori, și cu Haralamb pe care-l luă de bărbat și cu care trăi până la adânci bătrâneți, ca să zicem așa.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: