Ploua, ploua dar au ținut o ședință. Mai ales că porcul își găsise scroafa și, peste noapte, o ștersese în Spania ca să aducă căpșune. Câteva tone. Chiar i-a zis generalului: Bă, io nu mai merg cu voi la nicio Gărână, ce să fac acolo?, să ascult pianele alea? Păi, io am la piane în cap de pot să dau la toate festivalurile Enescu în următoarea sută de ani. Mă duc la căpșune. Mă umplu de bani. Și a plecat cu scroafa în spate, cu rucsacul, cu armonica generalului, și pensulele Floricăi.
Deci ședința se impunea. Florica și Manole au coborât din cireș, au scos caietele date de garnizoană, și au început să scrie oportunitățile, părerile de rău, semnalele rele din media și altele, asta în cazul în care n-ar mai fi mers la Gărâna, că și generalul, așa cum spusese porcul, avea la trompete în cap să dea la toate festivalurile de jazz din România. Io zic, zise Florica, să nu mai mergem. Începem niște afaceri aici, pe autostradă. Cu bani puțini, pe câmp, cu o foaie de celofan. Facem șifoniere de exemplu. Dacă îl vindem pe primul, ne băgăm la producție de masă. Io zic, zise generalul, să facem mușețel, că s-au îmbogățit unii, cu Constituția nu mai merge, că e veche, depășită, nu mai are coperți. Sau să facem leagăne, că fiecare român cu leagănul lui este drumul spre bunăstarea vizată de toți. Ce zici? Mai bine ne facem o firmă de consultanță, și consultăm tot fără să facem nimic, ba ne și întoarcem acasă, că, poate ai uitat, acum avem cinci copii făcuți în cireș. N-am uitat, n-am uitat, uite bate vântul. Hai să gândim mai repede și ori o luăm spre Gărâna la saxofoanele alea, ori ne întoarcem pe Neajlov la saxofoanele noastre, adică ori cântăm, ori cântăm, că copiii cresc și singuri.
O luară spre Gărâna totuși. Ajunseră la Craiova. Aici, un cor național dedica o epopee melodică dnei Firea, deși versurile o mai pomeneau și pe dna Olguța. Versurile ziceau așa: Fi, fiiiiii, fiiiiiii, fifi, fiiiiiii, ooooooolll, ooooolll, fifi, fiiiiiiiiii!! Era o melodie antrenantă, modernă cu care Craiova vroia să participe la Eurovision 2018, să-și lase barbă și să câștige.
Ajunseră la Turnu Severin. Erau bărci pe Dunăre. Unele cu catarg, altele cu pânze, cu coșuri, altele nu se vedeau deloc. Generalul se uită degrabă în Constituție ca să vadă ce scrie la capitolul bărci. Găsi paragraful: Trei într-o barcă este scrisă de Jerome K Jerome. Da, așa era. Plăti cinci lei, închirie un batiscaf și se scufundă în Dunăre. De plăcere. Fustele Floricăi astupau periscopul, așa lungi erau. Generalul i le tăie. Florica înnebuni. Scoase un topor și-l lovi pe general în cap. Dar generalul avea caschetă de război, așa că luă o coasă și-i dădu Florichii cu ea în moalele capului, de biata femeie adormi, părăsi batiscaful și ieși la suprafață mai mult moartă decât vie, unde fu resuscitată zece ore pe tot corpul de Costache Ben Costache adjunctul generalului, adică cel care avea grijă de onoarea lui de familist.
Drumul ducea acum spre Băile Herculane. Unde generalul auzise că mai domnește Franz Josef, ăla al Austriei, așa că-și călcă o cămașă, aruncă toiagul într-un tufiș și intră în faimosul hotel austriac. Era închis. Împăratul plecase acum 200 de ani la război și n-a mai venit. Ce era de făcut? Florica plângea, generalul plângea, Costache plângea, așa că scoaseră fiecare câte o bucată de calatboș și începură să mănânce.
A suivre, Denis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: