15 iunie 2017

Prințesa Galbenă

Domnul Posomorâtu Gi Ionescu, specialist în cântat la fanfară, merge în fiecare dimineață în pădurea Uiești cu un sac ceva enorm în care e un recipient de 100 de litri plin cu ciorbă de burtă. Duce ciorba bursucilor din pădure. Nu e singura lui sarcină: cântă în fiecare seară la fanfară pe prispa casei, dă dimineața deșteptarea, aprinde lumina în sat, o stinge, numără cuiele bocancilor jucătorilor de fotbal, merge la patinaj, se întoarce, își dezmiardă nevasta, duce copii la școală, îi aduce, apoi merge la slujbă unde mută de colo colo opt ore niște hârtii iar când termină ia sacul cu ciorbă de burtă și merge la bursuci. Da, la bursuci. De altfel, asta e partea cea mai dragă lui din ziua de lucru.

Gi înaintează pe cărare cu sacul în spate. Ciorba lasă un miros demențial. Bursucii ies năvală. Regele lor, bursucul Plenaru, zice primul: ieri, dragă Gi, am văzut-o pe Prințesa Galbenă la scăldat în Neajlov. Era așa cum a adus-o șarpele. Goală și cu un măr în poală. Zâmbea. Ne-a întrebat unde e cârciuma. I-am spus. Ne-a întrebat dacă primarul este PSD, i-am zis că da. A zis că vrea să fie Ministrul Culturii la noi în sat și că specialitatea ei este literatura. Cine scrie la noi? I-am spus că ești singurul, și că nu te citește nimeni. Nu că n-ai avea valoare, dar noi, ăștia din Obedeni, mai degrabă citim filmele americane titrate. A zis că se aranjează, că cultura este baza, adică educația cu alte cuvinte. Și a scos o lăută. A lăuțit vreo două minute până când a apărut un șarpe. Șarpele s-a-ncolăcit în jurul ei până a început să se gâdile și să râdă în hohote, așa că am fost nevoiți s-o legăm și s-o ascundem într-o văgăună. Și acum e tot acolo, în caz că vrei să vorbești cu ea.

Gi bătu la ușa văgăunii. Prințesa Galbenă citea. Era o carte despre cititul la iarbă verde și, dacă o răsfoiai, îți dădeai seama că cel mai bine e s-o citești la coasă. Dar Gi nu se emoționă. Se apropie de ea pas cu pas, așa cum învățase la meditații. Prințesa se-nroși. Gi luă polonicul și-i dădu o porție. Prințesa gustă, lipăi ce lipăi și se-mbujoră de iuțala ardeiului. Zise: e bună!!! Mai e? Gi îi mai puse. Prințesa se ridică în picioare și, așa goală cum era, spuse: dă-mi polonicul. Mai spuse: Jur pe polonicul ăsta că te iubesc!! Și că dacă tu nu îți crăp capul cu el. Era foarte frumoasă când spunea toate astea, așa că Gi își dădu acordul imediat. Spuse: Da, și eu te iubesc. Mult. Mai spuse: Să-mi cadă șarpele în cap dacă nu-i așa. O luă în brațe și-o sărută peste tot. Peste tot.

Bursucul Plenaru își privea tovarășii strânși în ușa văgăunii. Nu se așteptau la așa ceva, mai ales că mureau cu toții de foame. Foame d-aia cruntă de oameni care merg ani prin deșert și nu pun apă, sarmale sau pui fript pe limbă. Așa că strigă către cei doi îndrăgostiți: dacă nu mai e ciorbă în oală, vă luăm gâtul. Se uitară și nu mai era.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: