17 noiembrie 2016

Bob Dylan nu se va pupa cu Regele Gustav al Suediei

Bob Dylan nu va merge la Stockholm, 10 dec 2016, la decernarea premiilor Nobel. Are treabă. După spusele lui Carmen Hara, marele solist pune murături, își acordează chitara, schimbă un bec la mașina sa din 1970. Se poate. Regele Gustav deci nu va avea ocazia să dea mâna cu legenda Dylan. Dar ca de obicei, această situație penibilă va fi salvată de politica externă a României care lucrează de atâtea ori eficient. Pentru ca Gustav să nu plângă, MAE Român va trimite la Stockholm în locul artistului pe Elena Merișoreanu, polițist solist de folclor român. Decizia MAE se bazează pe asemănarea dintre Merișoreanu și Dylan: Pe amândoi îi știu milioane de oameni, amândoi cântă, amândoi compun, amândoi sunt creți etc. Merișoreanu va cânta în fața regelui Gustav celebra melodie "Te rog să-mi scri din depărtare o scrisoare sau să-mi dai un mail".

O parte a acoperișului vechii Hale Obor a luat foc. S-a descoperit și cauza. Niște oameni ai străzii se adăposteau acolo de intemperii. Făceau focul cu lemne și cărbuni în sobe neautorizate. Pompierii au potolit sinistrul, bravo lor. După care a urmat un comunicat, dat tot de oamenii străzii: "Ne pare rău, dar structura de rezistență a clădirii numită Vechea Hală Obor a fost grav afectată fiind nevoie de demolarea acesteia. Ne pare rău, rău de tot, Oamenii Străzii".

România va pierde de acum încolo, la fotbal, toate calificările. În urma acestor rezultate, Daum va fi făcut general de armată, senator, i se vor da terenuri la Snagov, Vama Veche și Giurgiu și va fi lăsat să antreneze și o echipă din divizia a treia germană.

Nu știm dacă Primarul General al Capitalei, doamna Gabriela Firea, va putea să pună la punct spinosul și îngrozitorul transport public și nepublic din București. Durează secole. Dar vedem că se apropie înțelept de studenți și pensionari. Se crede că dacă se dau lunar 500 de lei unui student, acesta se duce la câte un bătrân singur, identificat dinainte de primărie, și-l va ajuta pe acesta să fiarbă un ou, să închidă televizorul, să-și facă cumpărăturile. Vom trăi și vom vedea.

În Cotidianul, de-o vreme, există rubrica "România din piața Chibrit", în care simpli cetățeni zic c-am ce-ar face ei dacă ar fi edilii capitalei.
Înrebarea de azi, 17 nov: Ce soluție aveți pentru lipsa locurilor de parcare. Răspunde o doamnă de pe bd Magheru, îmbrăcată cu palton alb, fular, căciulă, fustă mov: Bucureștiul are nevoie de semne de parcare interzisă pentru ca domnul Tăriceanu să poată opri să cumpere gogoși pentru nevastă. Bucureștiul are nevoie de statui reprezentând-o pe Alina Gorghiu dând meditații la fizică. Astea-s probleme, nu aiurelile dvs.

Agenția CĂLIMARA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: