Brâncuşi, din eternitate

Tina Cumva a zis să mergem la film. De fapt sunase Mihnea şi a zis, bă, nu mergeţi cu noi la film? Şi Tina Cumva mi-a băgat-o: A sunat Mihnea, zicea că să mergem la film. La ce film? La ăla nou, românesc, Brâncuşi, din eternitate, în regia lui Adi Popovici, după scenariul lui Ioan Cărmăzan şi Radu Aneste. Aşa a fost, adică nu ne-am dus de capul nostru, io şi Tina Cumva la Patria, nu. Pe urmă a-nceput filmul şi Brâncuşi e cu un pistol în mână. Curioşi: oare ce-o face cu el? Ei bine înpuşcă o gagică urâtă, da' sexoasă rău, care trăia şi cu el şi cu alţii, una d-astea cum le spune, şi e noapte, o maşină şi-ncepe filmul. Da' nu-ncepe brusc, ci cu Milarepa sau Milano sau Miltiade interpretat de Claudiu Belonţ, un savant pe care-l iubea Brâncuşi, care este de fapt o reverie a lui Brâncuşi, cu galben ceva, cu mult roşu, care pluteşte pe ecran. Mamă, mamă. Şi uite-aşa, filmul se aşează la poveste. Apare statornica gagică a lui Brâncuşi, numele n-are importanţă, dar actriţa e Iulia Verdeş, care gagică stă numai în pat. Ea mănâncă, pozează, se iubeşte, citeşte, merge la atelier, cu metroul stând în pat. Dar Brâncuşi o iubeşte şi-i trimite scrisori. Şi invers. Printr-un mesager de 12 ani, care chestia asta ar fi putut fi filmul şi nu prostia care a urmat. Şi apare şi Manet, care moare, şi Picasso care nu se-nţelege că e Picasso, adică vezi Doamne în ce lume se învârtea Brâncuşi, da' apariţiile astea sunt fără nicio noimă, sunt puse cu mâna şi uite aşa. Din când în când, în mintea lui Brâncuşi apare savantul ăla indian, Bleonţ, care pluteşte alături de niscaiva corifei, adică exact momentul când Tina Cumva a zis hai s-o ştergem, că aşa film imbecil n-am mai văzut de mult. Îi face un deserviciu lui Brâncuşi. Secvenţele sunt de căcat, n-au nicio legătură, iar dacă nu-nţelegeţi nimic din materialul de faţă este pentru că aşa e filmul. Tina Cumva a zis să mergem La Mama să mâncăm plăcinte. Ne-am dus. Cam asta a fost cu premiera Brâncuşi, din eternitate, pe care vă rugăm să nu-l vedeţi.

Denis