Am fost la film se intoarce

Parca n-aveam ce face?? Sigur, dar o asa soarea nu se putea rata. Asa ca m-am deplasat la Tours, capitala judetului nostru, o ora de mers pina in oras, cam un sfert de ora de bijbiit dupa cinema. L-am gasit, am luat bilete, am intrat in sala, am calcat lumea asezata pe jos, am deranjat juma' de rind ca sa ma asez (scuze), tot tacimul. Filmul era inceput de vreo 10 minute. Nu-i stiam titlul, dar stiam la ce sa ma astept. Din genericul de final aflu ca am vizionat Ma Mondialisation, un film de Gilles Perret. Dupa care am asistat la dezbatere, ca asa era programul, film plus dezbatere despre mondializare, cu Bernard Cassen, unul dintre guru (sa-mi zica cineva pluralul cuvintului astuia) de la Le Monde Diplomatique. Din film si din raspunsurile la intrebarile (de la nivel de clasa a treia pina la liceu - in ale mondializarii, sa ne intelegem) de dupa am aflat:

• ca patronilor li se rupe sufletul dupa angajati, atunci cind ii concediaza, dar asta-i viata; la fel cind vind afacerea, nu e vina lor ca fondurile de pensii americane fac oferte de nerefuzat; si ca se spala pe miini ca Pilat din Pont dupa ce vind, in sensul ca nu-l mai intereseaza ca americanu' isi bate joc de munculita lui de-o viata si lasa angajatii in strada dupa ce fac praf antrepriza;
• ca e din ce in ce mai grea viata de patron, de cind cu ultraliberalizarea asta in draci nu mai cistiga nimic saracii si sint obligati sa delocalizeze (asta inseamna sa mute fabrica de cioareci in tari ospitaliere ca Romania, China, Polonia, Ucraina, Cehia);
• ca visul cel mai intim si mai drag al patronilor e sa fie abolit Codul Muncii; cu alte cuvinte sa nu mai aiba nici o obligatie fata de, nici o mustrare de constiinta cind e vorba de, nici o lacrima in coltul ochiului pentru angajat;
• ca (da' asta e reconfirmare) China tine-n pumn SUA odata cu bonurile de trezorerie pe care nu vrea sa le vinda ca s-ar prabusi Statele si, concomitent, comertul exterior chinezesc;
• si ca muncitorul chinez care munceste la expati cistiga cam la 80 euro* pe luna, da' se scoate cu orele suplimentare; viata de dupa serviciu se petrece in 10 metri patrati in medie, nevasta si copilul sint la tara, la facut agricultura si traiesc si ei din orele lui suplimentare.

O, ce mondializare minunata! * cam de doua ori pretul cinei de la restaurantul din Shanghai (de retrait aici)