CĂCIULA DE BLANĂ A LUI CEAUȘESCU

Fără să fie un roman viața mea este și a fost destul de palpitantă. Are introducere, cuprins și un fel de final înșirat pe vreo 20 de ani de-acu’ încolo. Are și natură. De exemplu, prin anii 60 ai secolului trecut ieșeam cu tata la Cina. Restaurantul de lângă noi. Tata avea masă rezervată. Lua o baterie pentru el, un litru de vin la carafă și un sifon, și-un suc pentru mine. Vorbeam în ideea că trebuie să ne împrietenim. În 62, zice, bătrânul, am ajuns cu colectivizarea în satul Răzvani, pe lângă Lehliu. În ultima clipă ni s-a alăturat și Ceaușescu. Securiștii au scos țăranii în piață, vreo 40. Eram noi și ei, față în față. Ceaușescu avea o căciulă de blană, țin minte, atât de înaltă că părea din viitoarele desene animate Oblio. Avea și pistol. A făcut un pas în față și a început să țipe la țărani ceva de colectivizare. Țăranii îl priveau uimiți. Și după ce a terminat de urlat, țăranii tot stupefiați erau. Ne-am prins. Căciulă ca alui Ceaușescu nu mai văzuse nimeni prin părțile locului. Un țăran a ieșit din rând și l-a întrebat: Domnu’, șefu’, de unde aveți căciula. Ceaușescu n-a știut ce să zică, nu știa de unde o are. Dar, la îndemnul unui securist, și-a scos-o și i-a dat-o țăranului. Acesta și-a pus-o. Toată piața a izbucnit în aplauze. Și satul s-a colectivizat imediat. Mai la vale, viața mea are și suspans. Țin minte că imediat după revoluție am publicat, ian 1990, un articol în Cațavencu Incomod, Gogoașa Română. M-am dus cu ziarul la mama. Știa că am talent și aștepta. Mi-a dat cu el în cap. Era să mă bată deși nu mai era cazul. Nu ți-e rușine, s-a stropșit, critici comunismul? Păi, tu știi câte grădinițe a făcut vechiul regim? Tu unde crezi că ți-a petrecut copilăria? Să nu te mai văd! A rupt ziarul și l-a aruncat pe foc. Aveam încă lemne deși mama stătea lângă biserica Armenească. Să nu mai calci pe aici!, a mai țipat și m-a dat afară. Așa te-am învățat eu? Nu mă-‘nvățase nimic, dar asta e altă discuție. Am luat-o spre Inter și-apoi pe Bălcescu până la Biserica Italiană unde stăteam. Voiam să ascult un disc. Nu mi-era clar dacă Aretha Franklin sau Sergeant Pepper’s. Am pus Beatles. Da. Că viața merge mai departe.