Semiluna

Doamna Mănușă Popescu, Mănu pentru cei dragi, l-a chemat la ea pe tânărul Je Petrache din Clejani și i-a spus: dacă vrei mâna fetii mele să-i aduci Semiluna de pe cer. Că Luna poate oricine, scrie și-n cântece cu Dan Spătaru. Dar, să nu te duci așa cu mâna-n cur, că fata mea nu suportă, ia-ți o cămașă curată, din aia mov care au venit la SH acum doi ani, lei 2, ia-ți o pălărie mișto de fetru, și dă-te cu Odicolon de ștevie. Ai înțeles? Je Petrache dădu să plece, nu era nimic de neînțeles, dar doamna Mănu îl opri. Mai zise: să ai și niște bani la tine, cam două milioane d-ăștia noi, că dacă nu găsești scară să te urci la Semilună, să iei o sfoară mai serioasă, mai groasă, mai cumva, înțelegi, și nu te mai uita așa la mine că odată nu te mai las s-o iei pe fie-mea. Pe mine cum mă găsești? Nu-s mai mișto ca ea? Mai nurlie? Că la toți în familia noastră le-a plăcut nurliile. Așa. Și dacă e ceva lume pe Semilună, ad-o-ncoace, că găsim noi ce să facem cu ea, mai ales că am nevoie la fals în acte publice și la porci, la castane, și la ligheanele alea nevândute din primul război. Ai grijă cum vorbești cu oamenii ăia pe-acolo, că se aude tot, tot. Du-te, ce te mai holbezi așa la mine, du-te și adă Semiluna.

Je Petrache era un băiat tânăr, fără noroc. Da, fără noroc. Urcă scara și ajunse degrabă pe Semilună. Acolo îl aștepta fata. Iubita lui. Luară amândoi un crater și-l aruncară în capul dnei Mănu. Așa, la mișto. Da, la mișto.

D.