13 februarie 2018

Un roman polițist cu Nicu


Din seria aduceri aminte este că io și Nicu am vrut să scriem un roman. Nu orice roman, a zis Nicu, sprijinindu-se de masa de la Valea, vezi foto, ci romanul început cu Mihai Ivanov. Polițist. A, nu, am zis io, personajul Polițistul Maroniu este al meu, altul nu merge. Ba da, a zis Nicu, e polițistul care bătea la uși și cerea zahăr. Aveți zahăr, întreba, și lu' cui avea îi spunea un banc. Îl știți p-ăla, doamnă, că de obicei deschideau femeile singure că de fapt așa stăteau ele toată viața trăgând de niște copii urâți, îl știți p-ăla cu zahărul? Nu, răspundea doamna. Păi, un țigan avea un kil de zahăr și l-a pus în cafea. Vine Piranda acasă și-l întreabă: unde e zahărul. Pauză. Pauză mare. Nicu terminase bancul și doamna nu pricepea. În sfârșit. Bine, Nicule, zic, ce fel de roman polițist să scriem? Ce să continuăm? Păi, polițistul stătea la etajul 3 și avea un kil de zahăr. Că el era la infracțiuni economice pe bază de zahăr, că era pe timpul comunismului, așa, și avea zahăr ca să ademenească hoții. Și-ntr-o noapte a venit unul mare, blond, că au făcut și film cu Florin Piersic după cazul ăsta, și hoțul bate la ușă, cioc, cioc, cioc. Nicu face o pauză. Mare. Și, zic? Păi, la dialoguri te bagi tu, că ești mai bun. Eu doar descriu situația. Bine, zic, descrie mai departe, că fac io dialogurile mai încolo, poate mai bem ceva, poate natura se-ncovoaie și vedem. Deci cioc, cioc, cioc, polițistul deschide și l-a pus pe hoț să se descalțe. Descălțarea, a zis, că nevastă-mea face curat. Păi, bine, măi, Nicule, n-am zis că dialogurile le scriu io? Aoleo, am uitat. Zi! Păi, reiau, cioc, cioc, cioc și polițistul întreabă: cine e? Hoțul de zahăr, răspunde ca un prost hoțul de zahăr. Pe cine căutați? Pe nimeni, vreau să șutesc zahărul. Păi, intră, e în bucătărie. Acu' zi tu. Și hoțul intră tiptil în bucătărie, ia zahărul sub privirea ageră a polițistului și dă să iasă. Acu' zic io: Ia, stai, bă, hoțule, ăsta e tot zahărul pe care l-a găsit? Da. Păi, mai avea nevastă-mea două kile în cuptor, că vroia să face cireși în aluat, cireși amare. Mă-ntorc să-l iau și p-ăla, continui io dialogul. P-ormă hoțul a fugit cu trei kile de zahăr și până să scot pistolul a dispărut.

Terminasem palinca. Un aer de vie. Și de migdale. Pentru că Nicu avea în fața casei o livadă de migdali. Din migdale se face zahăr, am întrebat io care eram cu dialogurile. Nu, nu, a zis Nicu și ne-am retras. Era noapte și romanul trebuia continuat a doua zi. N-a fost așa, nu l-am terminat niciodată. Păcat.

D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: