02 noiembrie 2017

Cu Generalul Manole în 41

După o citeală la Gallery din operele Generalului Manole Ben Manole ne-am transportat în oraș. Am zis că un mic și-o bere. Tramvaiul 41. În fața noastră, pe scaun, un bostan. Vine de la Halloween. Are urechile scobite, deci aude și din cauza asta vorbește la telefon: Bă, sunt în 41, vin de la Halloween de la Doina, da, bă, de la Doina, de ne-a furat banii, eu aveam două mii de lei într-o sacoșă mică, din aia de ținut la piept, și niște poezii pentru Cristina că dacă-ți zic una mori. Ia, fii atent: Iubita mea, cerul e cu tine, în tramvaiul 21, troleul a căzut pe tine și a făcut scântei...Bună, bună poezie, bă....Ce faci? Tot de la Halloween?

Ne deranjează omul, ne mutăm cu un scaun mai în față. Aici dăm peste unul costumat în iepure, tot de la Halloween. Vorbește și el la telefon: Bă, aveam la mine 3.000 de lei și niște poezii pentru Carmen. Să-ți zic una: Carmen, Carmen, io te iubesc de crapă izmenele pe mine, deși nu am, c-am venit pregătit, și dacă nu mă crezi, nu mă crezi, m-apucă plânsul. Și ce să vezi, bă, mi-au dispărut și poeziile și banii. Nu știu ce să fac acum, dar văd un general în spatele meu. Vorbesc cu el.

N-am vrut să vorbim cu el, așa că ne-am mai mutat un scaun. Pe el stătea Muma Pădurii, care venea și ea, evident de la Halloween. Vorbea la telefon: Da, le-am luat banii, unul avea 2.000 altul 3, deci cinci mii de lei și două poezii mișto. Le-am luat și p-alea. Să-ți zic una: Mioaro, Mioaro, Mioarooooooo, unde căcat ești, nu vezi că mi s-a descusut cravata? Nu vezi că mi s-a pus pata? Nu vezi că-mi cade vata? Nu-ți dai seama că am să mă-ntorc cu rata, idioato!!! Uite, e un general în spatele meu, am să vorbesc cu el s-o aresteze pe Mioara.

Ne-am ridicat rapid. Odată cu noi toată gașca care fusese la citeală: Big, Relu, Mircea, Ljuba, Cristina, Candid, Julia, Daniel Sur, soția lui, Sorin Tudor, io, Sorin patronul, și Crisbășan care expunea nuduri în Galerie. Ușile s-au deschis brusc și ne-am aruncat de pe pod.

Așa a fost.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: