Domnul Pistoletto avea o gutuie nouă. Galbenă, cu mustăți, parfumată. I-o dăduse maică-sa când era mic, spunându-i: Du-te în lume și adumi-o pe fata Împăratului Galben ca Gutuia și am să ți-o dau de nevastă iar jumătatea ei de avere va fi a mea, pentru că avem datorii, dragă Pistoletto, uite numai ieri au venit de la guvern cu taxa de solidaritate și io n-am cu cine să fiu solidaritate, dar trebuie s-o plătesc. S-o ștergi din când în când să nu se pună praful pe ea. Cum pe cine? Pe gutuie. Ține-o la vedere, că dacă n-o vezi tu pe fată, poate e șchioapă, oarbă, naiba știe, să te vadă ea pe tine. Poartă-te frumos cu ea, să n-o tragi de păr, să n-o-ntrebi de meditații la fizică. Ai înțeles? Bravos, du-te, dragul meu.
Tânărul Pistoletto o luă spre miază noapte. Așa știa din cărțile de aventuri pe care le citise. Nimeni n-o lua spre Fetești, Călărași sau Bobâlna. Că numai în vest erau fetele cele mai frumoase, că numai în vest se coseau ciorapii cei mai frumoși și tot așa. De cum îl văzu, Fata Împăratului Galben ca Gutuia îi zise: Bă, Pistoletto, dă-mi și mie 60 de mii de euro ca să-mi iau un BMW. Dă-la cu canapea, cu sifon știi tu. Dar n-am atâția bani. Mama mi-a dat vreo zece euro, doar atât, și pe ăia pe un card al cărui pin nu-l știu. Îl voi știi doar când fata Împăratului Galben ca Gutuia se va îndrăgosti de mine. Fata se supără. Ce-i cu gutuia aia? Îți ține de foame? Ciuguli din ea pe drum? Ia, dă-o-n coace!!! Fata luă gutuia și-o aruncă în râul care trecea prin fața Castelului Galben ca Gutuia. Dispăru.
Gutuia crescu mare și frumoasă cu atâta apă. Adică se făcu uriașă. Se vedea și de la Paris, și de Londra și de peste tot. Imperiul francez vroia să pună mâna pe ea. Dar și Imperiul englez. Se iscă o bătaie deloc plăcută. Apăru un submarin american. Uite-o gutuie, zise. O luă și o duse la New York. Aici deschise o clătitărie și-i angajă imediat ca clătitari pe fata Împăratului Galben ca Gutuia și pe dl Pistoletto.
Așa că dl Pistoletto puse mâna pe un creion și-i scrise maică-sii: "Mamă, să-mi dai Pinul la card, că treaba e okei". Și mă-sa-i răspunse:"Bravos, 4322."
Denis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: