07 ianuarie 2014

Taxa pe Ion

Ţinând cont de milioanele de Ioni din România mai uşor pui o taxă babană pe ei decât pe carburant. * Închipuiţi-vă că sunt căşi cu trei Ioni şi o Ioană ori o sută de lei taxa de om face patru sute. * Avantajul taxei Ion este că poate fi plătită zilnic, pentru că un Ion oricând trage apa, aruncă gunoiul sau foloseşte parcarea. * Şi taxa se ia în funcţie de fiecare Ion. * Ion Ţiriac, de pildă, trebuie să plătească o taxă uriaşă până când înţeleg oamenii cum şi-a făcut averea sau până se satură el şi-şi schimbă numele în Mugurel. Mugurel Ţiriac sună bine şi nu mai eşti la taxe. * Apoi, Ion Iliescu. * Ai zice că fostul student la ape are de unde să plătească, pentru că toată apa sfinţită din România trece pe la el, dar se pare că nu-i aşa, că băieţii care-o sfinţesc au destule grade şi nu le mai trebuie şi alea ale lui Ion Iliescu şi atunci devine ca şi în primul caz nevoia de schimbarea numelui, din Ion Victor. Victor Iliescu sună mai bine. * Mai sunt multe nume celebre de Ioni, care ar merita să plătească taxe înzecit, noi enumerăm câţiva: Dan Voiculescu, Ion Voicu, Paula Iacob, Mihai Gâdea, Ion Ciuvică, Ion Chireac, Cristi Brancu, Părintele Daniel şi Oana Zăvoranu. * Adrian Năstase a luat patru ani cu executare. * Dacă-l chema Ion Năstase scăpa cu o taxă de un milion de euro, că are de unde. * Cu ocazia acestei zile toate televiziunile vor programa filmul artistic românesc Ion. * Lui Ion i se va lua  un interviu. * La întrebarea: ce mai faci tu, măi, Ioane, şi pe unde mai umbli, Ion va răspunde: Bine, pe la Bellu. * Din surse s-a aflat că porcii, vacile şi oile exportate în China vor trebui să poarte numele de Ion. * Oricum chinezii seamănă între ei aşa că nu contează de care Ion mănâncă, Ion de vacă, Ion de porc sau Ion de vânat. Sare şi şopârle să aibă garnitură şi totu-i okei. * Adică aşa înfloreşte exportul României, pe bază de Ion de carne, Ion de ouă şi Ion de lapte. * În felul acesta bugetul României se umflă binişor, şi va putea fi folosit ca şi până acuma: la şuteală. * Şi aşa mai departe.

Denis  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: