Râpaș

De la stânga: Mona, Denis, Ioana, Codrina, adică echipa de la Ultima Dorință, foto Mihai Panaitescu.

Am fost invitați la Râpaș, la domeniul familiei Panaitescu, Monalisa și Mihai. Că să nu mergem cu mâna-n fund, a zis Ioana și ne-am repezit într-un Lidl plin de produse românești așa cum recomandă Rovana Plumb, Rovana Dragnea, Rovana Oaie ăla și mulți alții. Am luat pâine, cartofi, o roată și-u șifonier cu patru uși ferecat cu care voiam să participăm la emisiunea aia americană de Storrage nu știu cum. Inutil să spun că era frumos, vecini, drum de țară.

Monalisa a pus totul la grătar și ne-a spus o poveste halucinantă: acu doi sau poate zece ani au aterizat la noi în curte niște marțieni. Vorbeau marțiana, că eu și Mihai înțelegem, am trecut pe acolo de curând. Și unul din ei ne-a întrebat dacă am învățat la fizică. Că ne ascultă. Noi i-am zis că da, că avem cunoștințe temeinice și ne-a lăsat în pace. Am mâncat cârnați de berbec, unt de arahide, fructe și am vorbit câte-n lună și în stele. Apoi, ne-am uitat pe Netflix la Sense 8.

Codrina a început să danseze și ne-am uitat la ea. Dansa și cânta parcă un Brell, o vechitură franceză. Noi după ea, iar la cuvintele pe care nu le-nțelegeam lălăiam lalala---lalala----lîîî!

Un deal ceva după care s-a dus soarele. Noi trăgeam la ceapă și la lămâi. O rețetă nouă a Monei. Mă rog, mai pui puțină sare, borș, amidon, ridichi negre și albastre, usturoi, magiun de pere, țuică și vin. Amestecul se dă la cuptor, mi se pare, se scoate după 10 ore și gata, se servește cui a rezistat. Dar e bun.

La final am făcut politică. Grea de tot. I-am pomenit pe Bârlădeanu, pe Militaru, pe Vlad, adică pe ăștia noi care ar fi capabili să întoarcă țara pe drumul cel bun. Le-am făcut o atenționare la care, cât am stat la Râpaș, n-am primit niciun răspuns. Așa-s ăștia: nu răspund.

Ninsese bine și ne-am bătut cu zăpadă la plecare. Bum, bum. Dar și Mona bum, bum. Bum, bum, bum. Cam așa a fost.

d.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?

Ce-ți doresc io ție, dulce Românie, țara mea de dor călare pe un covor cu direcția Berlin, Italia, Suedia, Spania, Portugalia, Anglia, Canada, Belgia, Olanda, Grecia, Sardinia, Maroc? Îți doresc să fii prinsă fără bilet pe covorul care te duce în lume fără nicio direcție. Și să fii dusă la secția de poliție pentru a-ți fi confirmată identitatea. Cum se face. Ca să poți fi amendată. Și să ai suspriza acolo să constați că polițiștii n-au citit în viața lor Mircea Eliade, Cioran sau Eminescu și nici n-au ascultat Tudor Gheorghe sau Holograf. Și în condițiile astea să fii amendată și pusă să execuți lucrări de astuparea gropilor prin Paris, Roma sau Bruxelles. Pe care ai să le faci cu bucurie, pentru că la gropile de acasă nu ți se dă târnăcop. Pentru că se fură.

Acum, pentru că s-a săvârșit din viață celebrul Anthony Bourdain, ți-aș dori să transformi toată țara în bucătari îmbrăcați în ii populare coordonați de Mircea Dinescu și de alți chefi la cuțite. Și pe acompaniamentul unor lăutari să bagi la burtă sarmale și cârnați tradiționali românești cu politicieni și vedete deștepte rău: Stolojan, Nicolicea, Muma Pădurii, Andra, T. Toader, Inna, Măruță, Sfarmă Piatră, Rupe Lemne, Baba Cloanța și cu condamnatul la mișto Dragnea.

Viteza a doua și lipsa legitimației de călătorie ne face să rămânem în țară, ca să putem fi șantajați cu datul afară de la slujbe dacă nu participăm la marșurile vesele ale PSD-ului. Și nu numai: mai sunt maratoanele, Vlaicu Vodă, chermezele de prin parcuri și așa mai departe.

Îți doresc să oprești gargarele radiofonice și mediatice despre Bacovia, Blaga, Teodoreanu sau Eliade. Ei au făcut literatura momentului, care acum ne trage în jos. Adică, vrem să spunem, literatura română nu mai poate merge înainte sau evolua cu băieți ca Nora Iuga, Coșbuc sau Agârbiceanu. Deși ultimul are niște proze geniale. Ca și Arghezi. Iar la târgurile de carte din lume să nu mai trimiți doar informatori, ci și scriitori tineri, cu rezultate.

Ar fi mai multe de dorit. Dar din chioșcul securității de pe strada mea mi se face semn că ajunge. Că nu trebuie să mai pomenesc și de sport, sănătate, gumă de mestecat, ulei de floare, de fierul vechi, de mascarada gazoanelor de pe marile stadioane românești, despre iiile din filmele românești, despre Eurovision, despre metrou, floră, faună, lemnele din păduri, apele din Dunăre și așa mai departe.

Și așa mai departe.

D.

Dervișul roșu

La Evelin. La masa mare se bea bere. La cea mică la fel. Fierbea un porumb. Discuții anoste: să fi rezistat țărăniștii, să vezi atunci rezist în piață. De acolo ei ar fi plecat și-ar fi cucerit Europa. O Europă țărănistă. Merge și penelistă, numai nu cu Orban. Ci tot cu Dragnea. Bă, mai ai semințe?

Trosneam la semințe până când cineva a rămas cu ochii holbați la ușă. Intrase un om îm roșu, lucru nemaiîntâlnit pe Neajlov. S-a așezat și din ochi a cerut o bere. Bea. Toată lumea gură cască. Zice: eu sunt Dervișul Roșu, singurul din lume. Mă îmbrac în roșu și nu în alb, pentru că eu sunt călăul sultanului. Singurul. Chiar dacă mă văd venind și știu de ce viu, supușii n-au curajul să mă omoare, cum n-o veți face nici voi. Viața Călăului Măriei Sale este cerească, nu poate fi luată de vreun pământean. Făcea pauze lungi, fluturându-și faldurile perdelelor de pe el. Era superb. Evelin i-a adus carne de taur prăjită în tigaie și s-a făcut liniște.

Primul care a îndrăznit să întrebe a fost fotbalistul satului. Își permitea pentru că fusese vizat acum 30 de ani de FC Torino: Dar la noi în sat pe cine vrei să omori? Ai greșit adresa. Pe alde Mihai al lui Agrafa. Are cancer și-i scurtez suferința. Și-a scurtat-o singur pân' să vii. Dervișul a luat seamă. S-a ridicat în picioare, a scos un iatagan și i-a tăiat capul fotbalistului. Noi la perete de frică. Dar Dervișul dansa o polkă arabă. Cu frunze-n păr: diri ram tam, diri ram tam, hacht hacht!!! Apoi, am dansat cu toții: diri ram tam, diri ram tam, hacht hacht!!!

Nu era greu, era simplu. Simplu de tot. Și am dansat până ce Dervișul s-a desprins de lângă noi și a luat-o spre semiluna de pe cer. Pentru că între ei și Semilună nu-i nimeni. Da, nu-i nimeni.

D.

Horoscop 11 - 17 iunie

Doamna Sistermorphine cu Horoscopul săptămânii viitoare:

VITAMINA B. Nativii zodiei, când dau de quadraturile lui Pluto și Magneziu, se agită, se trag de păr, își fură căciulile. Zodie nervoasă, ușor influențabilă, arici la bani. Când apare soarele pe strada lor, e altceva. Soarele poate fi un copil, dar mai ales o femeie. Cu dâre de fosfor în păr, cu sclipici în ochi, dar mai ales sub fuste. Joi, 14, o aniversare. Lăutari, chestii. Cineva a furat o sută de euro din dar. Lacrimi, cuțite. Deci, o săptămână normală pentru nativi.

SĂGETĂTOR. Message in the bottle. În Oceanul Atlantic. Nativii se suie în bărci și vâslesc după sticlă. În mesaj două cuvinte: Te iubesc. Dar oare cu îi e adresat? Se dă cu banul. Sunt trei miliarde de nativi. Banul nu mai cade. Duminică, 17, film. Românesc: Cine a pus căcat pe clanță?

FECIOARĂ. Apare Călărețul Fără Cap taman în mijlocul săptămânii. Pe la orele 16. Marte în ultimul pătrar. Călărețul trebuie vaccinat. Trebuie obținută aprobare. Nimeni din ministerele Agriculturii, Sănătății, Educației și Culturii nu știe cum se scrie vaccinat. O delegație merge la dna Dăncilă.

LEU. Deviza nativilor: Dacă iubești pe cineva, dă-i motiv să rămână. Și atunci ei cumpără prune și cartofi. Iese o plăcintă superbă. La foc mic, sare după gust, 30 de minute pe-o parte. De 300 de ani, n-a rămas nimeni.

Agenția CĂLIMARA.

Războiul Rotofeic

Foto Laura Luca.

Ieșisem de la o slujbă și ne grăbeam la alta. Era ultima a zilei, aceea de a bea palinca lui Ghiță, e drept cu juma de normă. Pașii ne duceau agale printre câini, pisici, dude, nisip pentru nu știu ce, așa că vorbeam serios. Așa s-a-ntâmplat:

Ioana: războiul rotofeic a izbucnit din necunoaștere, din lipsa infpormației, diferențe de cultură. Să nu crezi că cei din Bolintin nu au și ei aparate. De zbor sau de WV. De arat sau de bătut copiii. Nu. Au. Dar ce i-a mânat în lupta rotofeică planetară nici până azi nu se știe. Am dreptate?

Io: Da.

Ioana: Se creează deranj. Războiul rotofeic creează situații noi, forme de relief vechi, te poți trezi cu munții Hercinici aici, la noi, la Ațel. Aștepți trenul de Rădăuți și te trezești la Mangalia. E o congruență nepaleativă și morfologică a stării. De multe ori ești nevoit să te bați cu o ideee. Războiul rotofeic nu este cu arme neapărat. Ci mai ales cu idei. De exemplu, ideea de a cultiva ananas pe suprafețe defavorizate, cum ar fi Cișmigiul. Ideea ară parcul și tu până-l faci înapoi vinzi băncile, fântâna, bazinul, podurile. Așa-i în război, se compensează toate compensațiile. Nimic nu rămâne necompensat, asta-i ideeea de bază a rotofeicului. Așa să știi.

Io: Da, cum altfel?

Ioana: Am un prieten, Mon Jeneral. El e de partea războiului rotofeic. Când începe, el se scoală, își pune obielele, ia un rotofei din cuier, se spală pe dinți, numără oile care ar putea aduce bani, încalecă un măgar și se duce la luptă. Așa întreține el spiritul rotofeic de pâine pe vatră sau de depănușarea purumbului. Nu e de joacă, nu. Autoritățile române? Ehe, mai e pân-atunci.

Ghiță ne aștepta la celebra portiță. Era parfumat, frezat, cumva. Cumva ăla ne-a derutat și n-am mai intrat. Ne-am întors ca să continuăm discuția.

Agenția CĂLIMARA.