Turandot, ce nume, puteau să-l numească Costel, deci Turandot moștenise de la bunicul său două muschete. Dar n-avea să îmbrățișeze niciodată cariera armelor, pentru că era un tânăr retras, timid, înalt, cu zulufi albaștri. Scria. Voia să lanseze un nou gen literar: epistole de dragoste. Lua cartea de telefon, și scria tuturor femeilor. Scria vedetelor de pe ecran, Juliei Roberts, de exemplu. Scria sportivelor, avocatelor, gospodinelor pe care le vedea la piață. Așa a scris ani de zile fără să expedieze niciuna. Zicea că va avea timp să le citească la bătrânețe și va scoate un volum. S-a prăpădit pe la 80 de ani fără să apuce să deschidă vreuna. În apartamentul lui am găsit cam un milion de scrisori. Timbrate. Neexpediate. Nedeschise. Și într-o zi mi-a sunat la ușă poștașul. Mi-a dat o scrisoare, îi era adresată lui Turandot, ce nume, puteau să-l numească Florin, și era un răspuns la o scrisoare neexpediată. La expeditor era trecut un nume: Lolita Olf, iar înăuntru erau trei cuvinte: Turandot, ce nume, Turandot, te iubesc! Așa a fost dacă-mi aduc bine aminte. Da, așa a fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: