Vântul îi trecea fluture prin păr. Și-l strângea și se uita în oglindă fără să pună nicio întrebare. Maria-i spunea, Maria Poza prietena ei: Ești foarte frumoasă, Giselle. Mai spunea: Sunt atât de mândră cu tine. Și la final: Te iubesc. Pe urmă au ieșit la un bar unde se dansa cu sufletul. Așa le spusese băiatul care le invitase. Maria s-a sărutat cu el. Pătimaș cumva. Pe o canapea din piele albastră. Între oglinzi care le vălurea tinerețea. Între niște mese cu băuturi colorate. La cămin Maria i-a spus: Mergem și mâine. A doua seară băiatul era cu alta. La fel de pătimaș, la fel de tânăr, cu o cămașă dungată. La ieșire Maria s-a aruncat în fața unei mașini. N-avea să mai danseze niciodată. Iar Giselle s-a retras pentru totdeauna în cele două acte ale baletului care-i poartă numele. Așa a fost dacă mai țin bine minte. Da, așa fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: