LA COPAC

Sunt pe str Pitar Moș și caut un loc în care să-mi etalez preferințele sociale. Cultura socialului care domină toate țările pământului. Intru la Facultatea de limbă bulgară, ceva cu limbi slave. Mi se spune că cel mai bun loc din România pentru limba bulgară e La Copac, o cârciumă tot de pe strada Pitar Moș, spre fosta Apimondia, acum spital. La Copac se vorbeau toate limbile, așa că mi se părea normal ca după câteva ședințe de șpriț rece s-o vorbesc ca lumea. Aveam nevoie la un film. În faața cârciumii, pe trotuar, într-un ceaun uriaș se făcea gulash. Bun, mirosea bine, cu ardei iuți, carne tăiată mărunt, o nebunie. Cu un polonic de un metru o tânără angajată amesteca bine tot conținutul (ce propoziție). Intru. Mi se spusese că cei care vorbesc cel mai bine bulgara sunt securiștii care lucrează pe limbi slave. M-am așezat și am așteptat să-mi vină unul la masă. Am luat gulash, un vin la fereastră. S-a așezat un băiat tânăr. Am deschis discuția: E frig. Tânărul mi-a zis că nu, nu-i frig, ci sufăr eu de un sentimentalism precoce, analgin, cu trimiteri în viața mea interioară. După care a plecat. Socializarea mea se dusese dracului. Brusc mi-am adus aminte de Max. Venea pe Otopeni de la New York. Avionul lui, în această situație, a aterizat direct pe Pitar Moș. A luat și el gulash și-un vin. Cum e la tine? Bine, câștigă Biden. Orange Idiot o să facă pușcărie. De ce? N-ai cum să-nțelegi, n-ai cum. O fată tânrără ne-a adus tocană de cartofi. Nu cerusem, dar am mâncat-o. O fată bătrână ne-a adus ciorbă de cocoș. Nu cerusem, dar am mâncat-o. Din nou vin, din nou cele două fete. Ce-i cu cârciuma asta? Copacul ăsta arată bine. Face umbră. Țînțari, cresc vitele, luna e pe cer. Păi, ce să fie? Se halește, se aia, și seara târziu se-mpart banii. Șpăgile? Nu. Banii pentru băieți, că și șeful de aici e băiat ca toți șefii de cârciumi din România. Mergem?, că-i frig și bulgarul tău văd că nu lucrează azi. Nu e frig, îi zic, suferi tu de un sentimentalism precoce, analgin, cu trimiteri în viața ta anterioară.