Vadim, vestitul cocoș care păzea ținutul Giurgiului de la Dunăre la București, stătea pe gard și tremura de emoție. Era cu penele noi, cu unghiile noi, cu speranțele noi, deci cu toate alea noi și aștepta să treacă Margareta, găinușa pe care o iubea din tot sufletul, din totul corpul, din toată creasta și așa mai departe. Trecea întotdeauna pe sub gardul de pe care păzea ținutul, trecea spre Oltenița unde lua meditații la fizică. Fără fizică, nicio găină nu mai reușea azi în viață și Vadim aprecia asta în mod deosebit. Cum să nu iubească el o viitoare fiziciancă? Cum să nu devină el senator când ar fi avut lângă el o fiziciancă celebră care revizuia acum Legea lui Arhimede? Care avea s-o facă celebră.
Margareta era o găinușă foarte serioasă. Când alte surate de-ale ei mergeau în Centrul Vechi și se hârjoneau cu cocoșii, ea deschidea cartea de fizică și studia ba curenții de aer, ba lumina becului, ba deplasarea din punctul A spre B și acum, mai nou, Legea lui Arhimede pe care o considera depășită. Scria acolo, de exemplu, că un corp solid introdus într-un lichid nu se mai ridică de acolo ci înlocuiește ceva cumva. Prostii. Ea avea să demonstreze că era exact pe dos. Că un corp solid scufundat într-un lichid plutește indiferent de greutate. Uite-te la vapoare. La submarine, la pietrele aruncate sau la capacele de canal pe care hoții, vecini cu ea, le ascundeau în micul pârâu inventat de chinezii din București ca să obțină niște contracte navale. Începuse de mult să experimenteze. Scufunda în paharul cu apă ba o lingură, ba un șoarece mort, ba placa dentară a bunicului eu și așa mai departe. Unele puteau o vreme după care se scufundau. Ori, socotea Margareta, obiectele astea mai grele trebuiau ajutate să plutească.
Margareta trecea în fiecare dimineațpă, în drum spre fizică, pe sub gardul lui Vadim. Îi plăcea de el. Simțea c-o crede, că era singurul de pe pământ care ar putea-o ajuta. Ori asta nu era puțin. Ajunse la examenul de fizică. Acolo, ăia pregătiseră un recipinet de 500 de litri în care Margareta urma să facă demonstrația. Dacă reușea să nu scufunde o greutate de 100 de kg în lichid ajungea o celebritate mondială. Profii au întrebat-o dacă a adus obiectul greu cu ea, că ei n-aveau nimic de o sută de kile. Și atunci Margareta se gândi la Vadim.
Vadim veni degrabă. Se gândea cum ajunge el senator și de acolo cine știe, că se poate și mai sus cu fizica asta. Se sui pe marginea cazanului plin cu apă. Își dădu drumul în cazan. După o jumătate de oră îi constatară decesul și experimentul fu respins. Margareta își strânse foile de hârtie pe care desenase noua Lege a lui Arhimede, le puse sub aripă și plecă tristă spre casă. Observă că locul lui Vadim pe gardul de pe care se păzea ținutul Giurgiu era ocupat de un alt cocoș mai tânăr, mult mai frumos. Bucuroasă, se gândi să reia cercetările.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: