25 aprilie 2017

Alice în Țara Balcoanelor

Alice a ieșit victorioasă de la CE de gimnastică de la Cluj. A luat aur la săritura din cireș. Probă nouă, trecută în programul olimpic din cauza ei. Adică ea are în curte un cireș. De fapt doi. Și sare din unul în altul în ficare dimineață. Într-un timp din ce în ce mai scurt. Așa că Oz, vrăjitorul, i-a zis: Alice, fata tatii, de ce n-o faci probă olimpică, europeană? Ce? Săritura asta din cireș. Și asta a fost tot. Oz a sosit la Cluj în 2016 și, la DNA-ul local, a zis: nu faceți probă olimpică la gimnastica de la anu', vă dau în gât cu florile, cu arbuștii, cu băncile din parcuri, cu lămpile stradale. Ce lămpi, ce stradale? Las' că știți voi. Și ăia de la Cluj au aprobat săritura din cireș.

Acum că Alice a ieșit camionană europeană, și-a strâns lucrurile și cu banii de medalie a zis că să treacă și prin București în drum spre Țara Minunilor. Așa că s-a dus la gară. A luat un accelerat. În tren avea să afle că acceleratul Cluj București face opt ani. Așa că s-a apucat de școală. A început cu meditațiile la fizică. A parcurs întâi materia de probleme stringente cum ar fi uitatul pe geam și văzut altă realitate decât cea reală, așa cum e în toată media din România, apoi, tot pe geam, a văzut porci înaripați, români care fac afaceri profitabile cu niciun ban, copiii învățând la religie decât să se joace, părinți ducând bani la școală, la doctor, la poliție, la DNA, la primar, la fântână, la asfalt, la apă caldă, apoi s-a uitat pe geamul din față și, în goana locomotivei, a văzut țărani îmbrăcați în iii și izmene albe cărând la piață roșii de câte două kile fiecare, cântănd Vrem meditații, și s-a mai uitat și pe geamul de la wc care era ocupat, dar până la urmă, după vreoo trei ani, a ieșit cineva și s-a uitat și ea, cum spuneam și a văzut lefuri mărite pe câmpii verzi, români la târguri de carte din Europa, cu creioane în mâini făcând rapoarte, și-apoi cai zburând ca-n filmele românești, bătrâni intinerind instantaneu că biata fată se întreba ce fel de țară e asta, că a ei, Țara Minunuiilor, nu e nici pe departe așa vioaie, veselă, degrabă acasă, spunând minciuni la televizor.

După opt ani, trenul a ajuns în Gara de Nord. Gara era schimbată. Nu mai avea șine. Trenul oprea în câmp, erai luat cu un căruț și dus la cap de linie. Cap de linei era un fel de-a spune, era de fapt o secție de poliție în care trona unul cum multe grade de la jandarmi, poliție, SRI, de la fizică, de la armată, care, pur și simplu, te lua și te trimitea înapoi. Că adică, venea cam așa: Cu ce ocazie prin București. În vizită. Du-te-n vizita mă-tii, și erai aruncat în căruț, înapoi la tren, înapoi zece ore până la Cluj, că la întors era mai mult că treceai pe autostrăzi noi construite și uite-așa.

În realitate, Oz a așteptat-o pe Alice în Gara de Nord. I-a spus: hai, să-ți arăt balcoanele din capitală, e balconiadă și care e mai frumos pleci cu el acasă, că bani n-au să dea. Erau sub balconul CC-ului, celebru pentru instaurarea democrației în România. S-a auzit un scârțâit. Se prăbușea balconul.

Denis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: