Mărturia Butoiului din Caracal

Abia la ce-a de cincizecea percheziţie a poliţiei în casa lui Dincă, butoiul a vorbit. A deschis gura, mirosea a cenuşă. S-a prezentat, i-a căzut instant părul, trecea o albină şi, ce să vezi?, i-a lăsat polenul ca să-l ducă la Mega, la vânzare. Zice: eram pe raftul de sus. Noi, butoaiele de-o sută de litri suntem pe ultimul raft ca să putem fi luate mai uşor de clienţi. Se apropie, brusc, doi clienţi, o fată de 16 ani şi un bărbat de 60. Bărbatul: Cumpărăm butoiul ăla mare verde, eu eram, şi facem dragoste în el. Toată lumea face aşa din nu ştiu unde până-n nu ştiu unde. Fata: Nu vreau. Sun la 112. Poate la 113, că pe 112 l-am ocupat io, zice bărbatul, trăgânduşi o cagulă pe faţă ca să nu fie recunscut.

Fata sună la 112. E ocupat, i se răspunde. Fata sună la 113, aşa e educată. Răspuns: Unde vă aflaţi, ce vârstă şi nume au bărbatul, ce limbă vorbeşte şi dacă a cules roşiile pentru programul guvernamental, Roşiile Salvează Româniile sau cam aşa ceva din raţiuni patriotice. Fata urlă: Vine, vine...!!! 113: cine, dragă? Unde eşti?Fata: într-un butoi de la magazinul Dedeman. Are o flacără mare în mâini. Cine dragă? Mi-a dat foc. Cine, dragă? Ai înebunit?Uite ce e: culcă-te, om vorbi dimineaţă, când porumbeii dunga dunga şi muştele sârba sârba. Trimtem un echipaj.

Magazinul se închidea. Printre scândurile arzând ale butoiului, fata vedea cum se fură cuie, cum femeile de serviciu trăgeau de ceva din pantalonii bărbaţilor colegi pe după stive de wc-uri, cum o casieră luase paltonul alteia deşi era un august călduros. Dar, nea Dincă nu plecase. Stătea toată noaptea lâmgă ea. Luase, de fapt, nişte acid sulfuric şi turna în butoi, astfel că fata se făcusă albastră. Apoi, roşie. Neagră. Mică. Şi mai mică. Rămăseseră nişte oase. Două.

Se aude sirena poliţiei. Aşa e poliţia română, vine doar când vede acidul sulfuric. Urlă la mine: Bă, stinge focul. Io n-aud bine, n-am stins nimic. Tergiversam. În timpul ăsta, oasele fetei o luaseră spre Dunăre. Pleosc în apă.

Venise noaptea. Neagră. Fără vedere. Zgomot de apă. Poliţiştii plecaseră. Fata vorbea în pod. Că o scosesem din Dunăre. Vorbea. Alo, 112? Venim, venim. Daţi-ne adresa. Fata mai sună şi la 113. Mi-e sete. Păi, noi vrem să-ţi salvăm viaţa, şi tu vrei să bei apă? Da. Sun la 114. Nu există.

În timpul ăsta, Dincă era în Craiova. Cumărase feţe de masă, mănuşi, o cadă albastră, un fes roşu, cizme pân la gât, ouă verzi, banane, sucuri, şerveţele, un lampdar, o maşină de scris, chiar două, şine de tren, bidinea şi un bilet la cursa de cai, cursă la care a investit în numărul patru. O iapă bătrână, sexoasă încă. Era, cum spuneam, noapte. Adâncă. Fără niciu rost. Doar la orizont, pâlpâia un butoi şi ăla fără niciun rost. Hm, ca să vezi.

D.

DERVIŞOAICA din Cartojani

Poliţistul ne-a spus să facem dreapta, e indicator spre Orăştie, de acolo stânga 5 km şi-apoi iar dreapta încă 3. E indicator din nou spre dreapta, scrie pe el Oraviţa. Ei bine, ăla e drumul. Dar, de unde ştiţi de Dervişoaică? Că nu-i simplu drumul, trebuie să aveţi la voi provizii, puteţi ajunge după două zile. Zahăr mult, porumb, oase pentru ciorbă, şorici, cozonac. D-astea săţioase. Ouă. Apoi, ne-a legitimat şi ne-a dat o amendă pentru parcare neregulamentară.
Cartojaniul era în cealaltă parte a ţării, dar n-am sunat la 112. L-am crezut pe poliţist. Am trecut prin zăpezi, prin văi şi munţi. L-am luat şi pe Harap Alb de la Sibiu la Braşov, că p-acolo era drumul. Se-nserase. Citeam. Am io o combinaţie la condus care-mi permite să citesc în timp ce dau din volan. Am trecut de 2 Mai.

Fto, Cartojan.

În Cartojani, lumea culegea flori. Ştiuleţi. Luminau seara, d-asta. Un castel în mijlocul satului. De-acolo, venea o muzică misterioasă. Dervişoaica dansa pe un colţ de masă. Dacă ar fi dansat pe un colţ de planetă războaiele ar sta, drugurile ar dispărea, bătăliile chestii, pentru că toată omenirea ar fi stat pe dansul Dervişoaicei.
Nu eram decât noi trei: Dervişoaica, io şi Tina Cumva. N-aveam glas. Nu mai aveam mâncare. De cazare nici atât. Aş că a trebuit să apară un băiat cu nişte chei. Ne-a făcut semn să stăm liniştiţi. Dervişoaica se rotea către cer. Băiatul era iubitul Dervişoaicei. În chema Cartojani şi satul îi aparţinea. Chiar şi Dervişoaica.

Băiatul ne-a-ntrebat ce şi cum. N-a fost mulţumit. Adică să baţi atâta drum pentru un dans? Şi-a luat-o la bătaie pe Dervişoaică iar pe noi ne-a arestat.
Zăbrelele celulei erau groase. Dar nu ne-am descurajat. S-a auzit un vânt eolian şi prin faţa celulei noastre a trecut, zburând, Dervişoaica. Ne-a făcut semn. Frumoasă era!

d.

FINAL de Gărâna

La urmă, proprietăreasa de la Wolf ne-a dat drumul la căldură. Moment în care ne-am dat seama că şi pe ploaie sau frig Gărâna e la fel de mişto. O tipă, vezi foto, a închis festivalul. Informaţie de ultimă oră: s-ar putea ca de la anul, 2020, să stăm mai mult pe coclaurile din jurul Reşiţei şi asta pentru că primăria Reşiţa vrea să facă cel mai mare festival de rock din ţară. Primul pe listă este Bon Jovi. Şi va fi în continuarea festivalului de la Gărâna. Aşa!

Foto, Wiki.

De bucurie că a băgat căldură, ne-am cumpărat roşii, brânză, vin, icre, pastă de măsline, murături, salam franţuzesc, alune, porumb, iar roşii, iar salam, cinci feluri de brânzuri, farfurii unice, pahare la fel, cafele, şi câteva fete de 10 ani ca să le ducem la Caracal. Am dansat, desigur, norii s-au mai adunat şi aşa mai departe. Paranteză: adică Tati a cumpărat tot.
Ne-a plăcut ediţia 23 a Gărânei.

Paolo Fresu.

Au cântat câţive băieţi buni de tot: Paolo Fresu, Dennis Chambers, Lars Danielsson, Jan Garbarek, Trilok Gurtu, Jacky Terrasson, şi mulţi, mulţi alţii, că erau cântări şi pe la biserica din Văliug şi la aia, şi la aia, şi La Răscruce.
Se apropie Gărâna 25. Vedeţi cum trece timpul? Pas cu Pas.

D.

POTOP la Gărâna

Cum spuneam, era foarte frig la Gărâna. Mai ales în camere. La Wolf. Aşa că vorbeam ca să ne mai încălzim. Beam diverse coniacuri. Făceam poze înduioşătoare. M-am dus după pahare. Ploua cu înghiţituri. Nene!! De nestat.

Foto, Florin Oniga

Gărâna este situată la vest de Reşiţa, la sud de Reşiţa, le est cu Reşiţa, iar la nord cu Mamaia. Vezi marea. Te poţi scula din scaunele improvizate şi faci o baie în mare. Asta am şi făcut. Era noapte da ne-am descurcat. Eu şi Florin Oniga, vezi foto, ne-am luat câte o carte cu noi. Să citim. Dacă înţelegi ceva dintr-o carte bună începi să ai opinii. Io am avut-o pe prima: hai înapoi, Florine, cântă Dennis Chambers.

Dennis Chambers

Ne-am întors în Poiana Lupului. Păi, Dennis Chambers ăsta poate acoperi o varietate mare de genuri muzicale, dar cel mai mult este apreciat pentru jazz-fusion, funk şi latino. A susţinut concerte alături de John Scofield, John McLaughlin, Herbie Hanckok, Chick Corea şi Mike Stern.

Trilok Gurtu

Când să bubuie toba mare a lui Chambers, Florin îmi spune: hai, e momentul să pescuim, mâine nu avem ce mânca. Zic: e dooşpe noaptea, Florine. Şi ne-am dus pe malul Cernei. Io am tras vreo patru plătici, dintre care trei fără bacul luat, iar ultimei i-am dat drumul. Florin a tras două ştiuci, una lui, una lui Tati. Aşa că veseli nevoie mare ne-am întors. Începea Trilok Gurtu. Ori, cu ăsta nu te pui. Ne-am umplut câte un pahar cu ceai de migdale, asta s-a băut tot festivalul, şi am ascultat. Mamă, mamă!

D.

Gărâna XXIII

Programul zilelor noastre la Gărâna era asemănător. Mai întâi se scula Tina Cumva şi făcea cafea. Apoi Madi Cutare şi făcea cafea. Apoi io care-o beam. Apoi la soare în grădina pensiunii. Citeam Bukovsky. Madi zicea: vreţi fructe? Noi: nu! PLecam apoi spre Poiana Lupului, la concerte. Astăzi erau Paolo Fresu cu Lars Danilesson. Ne aşezăm pe bancă tacticos, adică era banca noastră, o adusesem de la Bucureşti şi începeam să trăncănim despre jazz.

Foto, Florin Oniga.

Zice Madi Cutare: să ştiţi că Jan Garbarek este un din acele prezenţe rare, care la un moment dat observi ca te-a-nsoţit toată viaţa. Denis: folclorul scandinav ese unul din inspiraţiile lui majore în marile teme pe care le-a lansat. Tina cumva se bagă şi ea: după ce mi-am petrecut ultimele săptămâni ascultând în grădină Praise of Dreams, mi-am dat seama că udatul trandafirilor îl fac după muzica lui Garbarek. Ce mişto.

Am băut. Tati avea o ceapă. O roşie, un castravete. Oniga pepene. Noi pahare. Era frig şi negru afară. Nicio promisiune pentru a doua zi. Pe Denis îl plimbau unii de colo colo prin Poiană. I-au făcut cunoştinţă cu un tip care se dădea Garbarek. Săracul, a muşcat.

A suivre, D.