Zborul 106

Primul ministru Tudose s-a dus incognito la Otopeni. Că de ce nu merge Taromul sau de ce merge? I s-a dat drumul pe pistă și i s-a numerotat zborul cu numărul 106 direcția Otopeni Lehliu. Cursă scurtă, pentru că îți poți da seama ce nu merge și din priviri, nu trebuie să zbori juma de zi pân la Amsterdam. Încărcat cu bagaje, dl Tudose și-a luat zborul numaidecât. A venit cateringul, câțiva stevarzi și un program teve în care tot el, primul ministru, intră într-o bancă și nu dă bacșiș, adică comisionul ăla de-l dăm toți ca să trăiască bine fiii lu nu știm cine, care sunt slujbașii băncii. Și zbura și zbura. Se înclina la vânt, făcea când că motorul stâng, când ca ăl drept și a ajuns la Lehliu. Lehliu n-are aeroport, și atunci zborul 106 a fost întors la Otopeni. Și iar bâr, bâr, bâr. Aplauze. Apoi, zborul 106 s-a suit în mașina cu care venise și s-a dus la guvern.

Vaca Marianei a născut un băiat. Pe deasupra satului trecea zborul 106 și Mariana l-a numit pe vițel 106. Așa că băieții și fetele, seara la cârciumă, m-au rugat să-i ajut să nu mai posteze pe facebook nimic, și că să le fac altă rețea de socializare. Una numai a lor. Și au început să aducă pește, magiun, capre, bere, țuică, copii, învățătoare, pepeni cruzi, prune sărate, piersici demodate și alte alea cu care să socializăm până târziu, până când trece zborul 106 înapoi spre Otopeni. Așa s-a născut rețeaua de socializare 106 care, momentan, este mai tare ca febeul.

O tăcere atât de galbenă și de grea s-a lăsat peste satul V, că s-a speriat o coțofană. Tot galbenă și tot grea. A venit și mi-a spus la ureche: Vrei să jucăm 106? Sau 107? I-am zis că vreau 106 și m-a bătut.

Denis

Viața la țară 4

Sătenii din V mi-au zis să fiu PR-ul lor. Domle, fi piarul nostru, du-te la guvern și cere cireși, biscuiți, cerneală, amenzi. Dar cel mai important e să ne schimbe numele. Ca ăia din Olt Romanați. Noi să fim satul Harap Alb. Îți dai seama ce lovitură agricolă, turistică, financiară ar fi. Întreabă cineva: Un te duci domle. La Harap Alb. De unde-i gagica asta așa mișto? Din Harap Alb. Mai sunt? Oho!!! Și albe, și de culoare, și mov. Cu țâțele albe ca zăpada. Un tip cu un pepene între picioare făcu un proces verbal. Eram oficial PR-ul satului. Aveam două ecusoane: unul cu V, altul cu Harap Alb. Am pus să se construiască o statuie uriașă în centru, care să se vadă din București. Ea îl înfățișează pe Harap Alb cu izmene albe, iie albă, palton alb pentru la iarnă, cărând mii de pâini, că ăsta e specificul satului. Mașinile cu, să zicem, olandezi sau americani, trec, opresc, miros pâinea și continuă spre Urziceni.

Ne-am retras în bătătură. Exact când a sosit dna Stela, zisă și Mama lu Varza. Uite cum faceți: tăiați varza de salată, puneți sare, mărar. Nimic altceva. O puneți în ce borcan vreți. Închideți. Și lăsați borcanul în bucătărie. Nu în frigider, nu la soare. În trei zile s-a murat, iese o salată colosală. Așa a fost. A mai zis: până diseară când veniți vă fac varză cu ciolan, n-am ciolan, dar se rezolvă.

Ne-am suit în mașină și ne-am dus la Bulbucata. Sătenii din Bulbucata, Ioana Crăciunescu, Mircea Florian, Rodica Ion, alții, mi-au zis: domle fi PR-ul nostru. Du-te la guvern și zi-le să ne schimbe numele. Să ne zicem de acum încolo satul Harap Alb. Ăia din Olt Romanați de ce pot? Ar fi o lovitură financiară, agricolă, turistică. Am acceptat. Ecuson cu Harap Alb aveam, așa că am pus să se construiască în centrul satului o ecvestră cu Harap Alb. Trec, să zicem, turiștii englezi și zic: uite, ăsta-i calul lui Cromwell. Și fac reclamații la ONU. Și așa ieșim în evidență, ne știe lumea ca popor, ca călăreți, ca români.

Pe drumul de întoarcere. Mihăilești, chestii. Trecere de pietoni în Bragadiru. Pe zebră trece Harap Alb. Îmi face semn să viu la primărie. Mă duc. Ăia îmi zic că dacă nu vreau să fiu PR-ul satului, mai bine zis oraș. Am zis că da. Și acum suntem în ședință.

Denis

Viața la țară 3

Joi trece gunoiul în V, găinile pleacă spre țările calde, uite-le în zbor spre Sudan, și, pentru că a venit Macron la București ieșim la cârciuma din sat să comentăm. Cârciumă e-un fel de-a spune, e de fapt un magazin în curtea unui sătean unde acestea vinde pâine și bere. Sătenii cumpără de obicei câte zece pâini și zece beri pe care le beau și mînâncă acolo la o masă de beton. Noi, io și dna M., ne-am pus paietele, claxoanele și ne-am așezat în rând cu ei.

Vorbește un tip cu o ceapă în frunte: Acum, dacă a venit Macron, trebuie să ne oferim și noi să facem ceva la elicopterele alea. Să facem elicii, de exemplu. Cum? Trebuie menghină, presă, hartă. Ce hartă, bă? Păi, după care să le facem. Plan, boule. Și le putem face la nea Emil în curte, s-a băgat în discuție și unul cu un cartof în cur, da, la nea Emil, că tot n-are ce face cu garajul. Bună idee. S-o spunem și primarului. Dar numai elicea n-ajunge. Că și americanii fac la noi elicoptere și-am auzit cu trebuie și coadă. Fără coadă, noi, românii nu le cumpărăm. De fapt nici p-alea franțuzești, fără coadă nu merge. Bă, zise o femeie ciclop, am auzit că vin și rușii să facă elicoptere la noi ca să le cumpărăm. Și nemții. Vor și rachete. Asta cu rachetele poate fi de folos. Că mergem la București cu racheta. Mai știi?, zise un visător bătrân cu un porc de 300 de kile în brațe. Băi, da de ce trebuie să cumpărăm atâtea elicoptere? N-are importanță, așa-i politică țării, problema noastră este din cauza asta foarte gravă. E!! Păi, cum furăm seara cu elicopterul? Cum ieșim la porumb? Că face ăla un scandal de apare poliția din Afumați într-o secundă. Io zic să protestăm, zise un tânăr transformat în știulete!! Ieșim în piața Victoriei la Guvern să se știe și de noi, ăștia din V.

Se înserase. Era ora la care trecea, spre Otopeni, avionul cu napolitane. S-a auzit un zgomot specific. Pe masa de beton a căzut o ladă cu napolitane de ciocolată. Ne-a spart sticlele de bere. Brusc însă, nenea ăla cu cartoful în cur a săltat lada și a fugit. Nu l-am mai prins niciodată.

Denis.

Viața la țară 2

S-a iscat vânzoleală mare de tot în sat. Mare, mare de tot. Cerul s-a-negrit, avioanele s-au oprit în zbor, mamele au uitat laptele pe foc, bărbații au plecat la București neîncheiați la prohab și câte și mai câte. Și asta pentru simplu fapt că în sat a venit Bruce Willys. Și i-a invitat pe toți la cârciumă. Și le-a zis: Am să investesc la voi în comună. Vom face cel mai mare centru de tatuaje din lume. Vom pune piercinguri, cercei în nas, în urechi, mai știu eu unde în așa fel încât toată omenirea să vină la noi pentru asta. Vom angaja cei mai mari designeri, Cătălin Botezatu, de exemplu, cei mai mari găuritori de cercei, Mihai Buculei, de exemplu, și așa mai departe. Ca să dăm un exemplu lumii, primii care se vor tatua veți fi voi.

Stăteam la poartă cu M și țăranii treceau cu combinele-n spate spre câmp. Sunt tatuați din cap până-n picioare. Pe unul scrie: Mamă, Metallica!!! Pe altul: Merele mele e cele mai dulci!!! Sau: Meditații la fizică!! Sau: Gigi a furat porumbul și acum vrea să joace în filmele Adei Solomon!! Sau: Dacă avem două oi, câte ne-au mai rămas. Oamenii treceau mândri prin sat, expunându-și tatuajele. Era victoria capitalismului autohton. În sfârșit, o mână de țărani lăsase deoparte naționalismul păgubos, îndărătnicia indigenă și neîncrederea seculară în progres și se aliniară și ei la viitor.

Vaca Marianei n-a născut. N-o face nici azi, pentru că se apropie Ziua Limbii Române sau a fost și vrea să-și numească vițelul Mircea chiar dacă-i fată. Zice: Nu-ș ce-i cu Justiția asta în România, bag de samă că nimeni nu-i dă de capăt. Tudorică ăsta, vai mama lui. Io, dacă aș fi ministrul justiției, aș cere mai mult fân pentru vaci, mai multe filme cu animale, și mai mulți berbeci. Berbeci? Da, pentru că berbecii pot face litoralul mai frumos. Poftim? Am spus o prostie? Sigur că da. Aici, la Călimară, noi spunem numai adevăruri nefardate. Ăsta e cuvântul: nefardate. Așa că taci, și naște odată!!

Pe seară am întins rufele. Apoi, ne-am așezat la Steaua cu Sporting. Și ce să vezi?

Denis.

Viața la țară 1

Vaca Marianei, vecina noastră, stă de două zile la gard. Stă să nască. Are dureri. Se mai ridică în picioare, se mai lungește. Cât stă întinsă, mă privește. Zice: ce faci? Netul. Am pus wirelles și stau pe verandă. Caută-mi și mie ce iese. Ce iese, ce? Fată, băiat. Caut febril pe un site al vacilor vorbitoare. Sunt anumite condiții când vițelul e băiat, altele dacă e fată. E fată. Nu-i bine, că nu-și va găsi de muncă nici la București, nici la Afumați, nici, nici. Plânge. S-o servesc c-o cafea, îmi zic. Nu, nu bea cafea. Vrea cârnați virșli cu muștar Dijon. Okei, când viu de la București.

Pe deasupra curții trec toate avioanele din lume. Numai Taromul nu. Dacă sunt cu un picior în groapă ele trec acum trase de cai prin fața bisericii. Cursa de Timișoara avea patru cai, că e mai departe. La teve se discută de Tarom. Că a cedat Dubaiul și e mare nenorocire. Toți românii munceau în Dubai și acum se duc pe jos. Ruta a fost cedată pe bani grei. Nasul îmi spune că chiar de ăla care vorbește. Care mai zice: s-au desființat și curse profitabile cum ar fi Buc New York, Amsterdam Giurgiu. Le fac alți operatori de zbor și le merge bine. De ce cade Taromul? De ce nu mai face Italia, de exemplu? Prin fața bisericii, gard în gard cu noi, oprește un Tarom pricăjit. Scrie pe el: București, este tăiat Milano și este trecut cu roșu Afumați. Întreb pilotul: de ce nu mai merge Italia? Răspuns: care, că sunt două.

M, gazda mea, îmi zice să pornesc mașina. Un Chevy mare. Mergem să-și ducă marfa pe ici, pe colo. La stânga, la dreapta. Pe o căldură insuportabilă. N-avem găini, c-am fi luat una cu noi la plimbare. N-avem struguri, c-am fi luat să ronțăim pe drum. N-avem nimic, decât niște flacoane cu fel de fel. La stânga, la dreapta. Aveo duduie din toate încheieturile. Apoi, intrăm la Mega.

Seara film pe ecran. Io văd un David Cronenberg mai vechi, 2005, ceva cu Trecutul care se-ntoarce, iar M, în camera ei stă pe emisiunea cu Tarom. Că de ce mai zboară? Că de ce nu mai zboară? Și dacă tot a dat faliment, înseamnă că nu trebuie să mai facem cu mâna avioanelor lor. Ce chestie!!

Denis