25 august 2017

Viața la țară 3

Joi trece gunoiul în V, găinile pleacă spre țările calde, uite-le în zbor spre Sudan, și, pentru că a venit Macron la București ieșim la cârciuma din sat să comentăm. Cârciumă e-un fel de-a spune, e de fapt un magazin în curtea unui sătean unde acestea vinde pâine și bere. Sătenii cumpără de obicei câte zece pâini și zece beri pe care le beau și mînâncă acolo la o masă de beton. Noi, io și dna M., ne-am pus paietele, claxoanele și ne-am așezat în rând cu ei.

Vorbește un tip cu o ceapă în frunte: Acum, dacă a venit Macron, trebuie să ne oferim și noi să facem ceva la elicopterele alea. Să facem elicii, de exemplu. Cum? Trebuie menghină, presă, hartă. Ce hartă, bă? Păi, după care să le facem. Plan, boule. Și le putem face la nea Emil în curte, s-a băgat în discuție și unul cu un cartof în cur, da, la nea Emil, că tot n-are ce face cu garajul. Bună idee. S-o spunem și primarului. Dar numai elicea n-ajunge. Că și americanii fac la noi elicoptere și-am auzit cu trebuie și coadă. Fără coadă, noi, românii nu le cumpărăm. De fapt nici p-alea franțuzești, fără coadă nu merge. Bă, zise o femeie ciclop, am auzit că vin și rușii să facă elicoptere la noi ca să le cumpărăm. Și nemții. Vor și rachete. Asta cu rachetele poate fi de folos. Că mergem la București cu racheta. Mai știi?, zise un visător bătrân cu un porc de 300 de kile în brațe. Băi, da de ce trebuie să cumpărăm atâtea elicoptere? N-are importanță, așa-i politică țării, problema noastră este din cauza asta foarte gravă. E!! Păi, cum furăm seara cu elicopterul? Cum ieșim la porumb? Că face ăla un scandal de apare poliția din Afumați într-o secundă. Io zic să protestăm, zise un tânăr transformat în știulete!! Ieșim în piața Victoriei la Guvern să se știe și de noi, ăștia din V.

Se înserase. Era ora la care trecea, spre Otopeni, avionul cu napolitane. S-a auzit un zgomot specific. Pe masa de beton a căzut o ladă cu napolitane de ciocolată. Ne-a spart sticlele de bere. Brusc însă, nenea ăla cu cartoful în cur a săltat lada și a fugit. Nu l-am mai prins niciodată.

Denis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: