23 noiembrie 2022

PICTURES AT AN EXHIBITION

Vedi Ruse e poi muori. E din ciclul portulețelor de la Dunăre gen Giurgiu, Oltenița, Călărași, Silistra sau Tutracan. Nu sună bine și Vedi Călărași e poi muori? Ba da. Prima atestare documentară a portului bulgar Ruse, aflat peste Dunăre de Giurgiu, a fost consemnată într-o scrisoare a unui negustor italian, sec XV, care căra măsline prin Țările Române. În drum spre Bran el a oprit într-un orășel bulgăresc numit Ruse. El scrie de aici nevestei sale din Veneția: Guarda Ruse miei occhi, bat mio cavallo e muorto (aprox). Timpul însă a modificat puțin înșelesul epistolei astfel că până la noi și ochii, dar și calul au dispărut. Bun. Morți de curiozitate ne-am îmbarcat în Opelul al Mihaelei și ne-am dus la Ruse. Orașul este brăzdat de șantiere. Va deveni, bănuim, cel mai vizitat oraș de la Dunăre, înaintea Budapestei, înaintea Olteniței. Peste tot sunt șanțuri, p-aici nu, ocoliți, mergeți înapoi, obligatoriu la dreapta, la stânga și abia la final un indicator pe care scria Giurgiu, România. În centru, lângă muzeul de istorie este Ecomuzeul, un lăcaș respectabil de cultură cu săli dedicate faunei preistorice. Un mamut, câteva lișițe. O sală însă, cea mai mare din muzeu, găzduiește acum când scriem această cronică Crăiesele celebrei pictorițe Petra Șerbănescu Tănase. Vezi foto afiș.
Prin Crăiesele dânșii, orașele vecine Giurgiu și Ruse devin, dacă putem spune așa, locomotivele culturii locale, cărora Dunărea le poartă eleganța și culoarea în toată Europa. Pitorescul și originalitatea acestor Crăițe atrag atenția și spun totul despre uriașul talent al pictoriței. Este vorba aici despre o înțelegere subtilă a frumosului într-o paletă cromatică desăvârșită. Pentru că Crăițele sunt mov, sunt albastre, sunt roz, sunt galbene. Vezi foto.
Culori care traversează starea de creație a artistei, visele ei. O stare bună, prolifică. Giurgiuveanca Petra Șerbănescu Tănase este stabilită în micul port Giurgiu. Predă meșteșugul picturii unor elevi de liceu. Cu destul folos, zicem noi. Mulți dintre elevii dânșii urmează școli bucureștene de profil. Printre ei, ne place să credem, va fi și următorul Tonitza. Sau Tătărăscu. Sau Grigorescu. De ce nu? Expoziția din Ruse a giurgiuvencei Petra Șerbănescu Tănase va fi deschisă până în ianuarie 2023. Exclus să n-aveți drum spre Grecia. Exclus să n-aveți drum spre Istanbul. Trecând prin Ruse faceți un popas ca să vedeți Crăițele. Cele mai frumoase Crăițe de pe Dunăre. Nu veți regreta. Apoi, comentarii. Foto jos.
Mihaela zicea că Ce mișto! Eu la fel, am zis Ce Mișto! La Crăițe ne referam desigur. Da, mișto.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: