25 august 2022

ON THE ROAD

Să plecăm la mare ne-am zis și când să ieșim pe ușă ne-a sunat Dumnezeu și ne-a zis, zice: Bă, nu pleca că e ziua a opta și azi îl fac pe Ciucă. Din ce-l faci? Din pepepe. Din pepepe? Da. Păi, de unde atât pepepe? Păi, din pepepe-ul cu care face el DN1 autostradă, că mai rămâne ceva. În sfârșit, am zis, Doamne, o să-ți fie greu să-l faci pentru că pepepe-ul ăsta e o farsă cum e și Ciucă al tău. Unde găsești un partener public privat de nădejde? L-am lăsat să-și facă treaba și am înghesuit în Clio, foto, toate alea, îmi suna marea în cap. Până și măsline am luat. Până și prelungitor. Ne-am urcat voioși pe centură că e făcută de Grindeanu. Nu știm dacă în PPP cu cineva, dar nu vrem să intrăm în București. La Berceni inelul nu merge. Citim Ceaikovski, așa am fost sfătuiți. În rest nicio problemă. La Mangalia un prânz la-mpinge tava 35 lei două feuri. La Petya în 2 Mai un prânz e cam 80 de lei de persoană deși citind meniul vezi că nu-ș ce șnitel e 17 lei suta, nu-ș ce pește e 15 lei suta și-ți fai socoteala că cu ciorbă cu tot scapi cu 40 de lei. Dar nu. Nu-i așa. Suta aia de grame de 15 lei este de fapt 300 și nici alea cântăribile în farfurie, cu garnitură încă 20 cu pâine cu ardei iute și uite așa ai dat suta pe-un prânz. De persoană. Lângă Petya un împinge tava. Un felul doi cu ce-o fi 35 lei. La autoservire în 2 Mai o bere de 300 13 lei, una de 500 17. Pe plajă la 2 Mai câteva terase elegante. O porție icre 23 lei. Ceva al bucătarului 49. La Sunrise, tot 2 Mai, un suc sau o bere de 500 6 lei. La Gastro Rock tot 2 Mai un meniul zilei 35 lei, meniu care azi a fost ciorbă de porc acrită cu varză, așa scria, cârnați cu fasole și gata. Azi plouă de exemplu. Stropi mari, stropi mici. Mă întreb dacă am lăsat aragazul aprins. Mă întreb dacă să mă duc în Vama Veche. Aici în 2 Mai a fost un festival de poezie și proză. L-am ratat. Spuneam și noi poezia aia cu Manole:’’Manole se dădea în bărci și-l durea la fălci.’’ Rămân în 2 Mai hotărăsc, mă duc diseară în Vamă că poate dau de programe artistice. Un 2 Mai care freamătă la îndemnul lui Ciucă adresat studenților: Studenți, zice plagiatorul, veniți acasă, că e ceva cu pepepe-ul ăsta. E ceva. Și Mița, gazda mea, mi-a zis că e ceva în ibricul ăla mare de pe aragaz. M-am uitat și era cafea. Cafea era.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: