De ce am recitit ,,Tehomir,, cartea scrisă de Horațiu Mălăele despre satul bunicilor lui ? De ce într-o vreme în care neverosimilul se instalează încet ca o seară timpurie de toamnă, am vrut să mai pătrund încă o dată în lumea aceea pierdută undeva între dealurile Motrului ?Pentru că atunci când am citit-o prima dată, un timp, n-am mai putut respira. La propriu. Pentru că universul satului acela al anului 1957 m-a proiectat dintr-o dată în lumea fantasticului lui Mircea Eliade și a metaforelor lui Fănuș Neagu. Am vrut să retrăiesc, literă cu literă, o copilărie marcată de întâmplări nereale care s-au dovedit a fi dureros de reale.
,,Tehomir,, nu e o carte care se poate povesti, e o carte pe care o simți.
Numele satului înseamnă liniște și pace. Pentru un copil de 12 ani a însemnat atunci libertatea de a descoperi lumea așa cum era ea:,, Prima săptămână de martie, intră în curtea copilăriei mele ca un animal de pradă,,.
Un sat înghețat la propriu de un ger năpraznic, o ploaie care a ținut nouă zile, o tornadă care ia cu ea, într-un amestec tragicomic ,,cai, căruțe,cotețe, șure, vaci și boi cu cracii-n sus, porci umflați,curci și găini și tot ce mai rămăsese după înghețul cel mare,, și totul sub privirea copilului care încearcă să înțeleagă spusele mamei :,,Așa ceva se întâmplă doar atunci când se strică obișnuința și prinde putere răul,,.
Oamenii Tehomirului privesc evenimentele care le traversează satul cu liniștea omului cu credință în Dumnezeu și în voile Sale.Trecerea pe deasupra satului a palatului fantomă ,, palatul palatelor, palatul primului nostru rege și al reginei lui,, , venirea țiganilor cu căruțe atemporale cu coviltire peticite și murdare, circul cu animale și circari, e lumea mitică și mirifică a unei copilării care se sfârșește brusc odată cu pierderea primei iubiri :,, am bătut cu pumnii în ușa copilăriei mele, deschideți, deschideți,dar n-avea cine să o mai deschidă pentru că era încuiată, încuiată pe vecie, pentru că o încuiase chiar ea, Ana, Ana schimbării mele și a sufletului meu,,. Peste oamenii din Tehomir se năpusti apoi urgia cea mare, răul răului : colectivizarea: ,, de la deal de casă, dinspre pământurile moșului, se auzi foarte clar un șuierat prelung, ca o tânguire,,.Bătăi, ani de pușcărie,umilințe, familii distruse, sunt tot atâtea drame pe care copilul încearcă să le înțeleagă privind, iar adultul nu le-a uitat niciodată.
,,Tehomir,, cartea lui Horațiu Mălăele e un fel de Macondo marquezian , alăturând într-o îmbrățișare letală, miraculosul, fantasticul, misteriosul, fabulosul, monstruosul, materializate într-o singură narațiune pleznind ca viața însăși: de lumină și otravă, de iubire și moarte, de neînțelesuri și adevăruri.
,, Nu vă îndoiți, ceea ce veți citi s-a întâmplat aevea,, spune Horațiu Mălăele în preambulul cărții sale. MIRELA GRUIȚĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: