14 iulie 2021

KING CRIMSON

Generalul Manole este cu armata română la Londra. Cu armata de ocupație a României, care a fost chemată să rejoace meciul cu Italia sun bagheta lui Pițurcă. Cu Mitică Dragomir și Klaus Iohannis în teren. Acum, cu o seară înaintea meciului, Manole studiază atent revistuța Seven Days. Pentru divertismentul de seară. Găsește, la pag 5, un concert al celor de la King Crimson. Pe prima pagină este foto cu Robert Fripp, care se adresează generalului: Hai, generale, la concert, că cântăm d-alea vechi, cum ar fi Lizard, Islands, In The Wake o fi Poseidon, așa, ia și armata cu tine. Concertul a început și un miliona de soldați români ascultau vrăjiți și nu prea ceva de pe Larks’ Tongues in Aspic. Se auzi, tare, vocea caporalului Mărunt Vasile: Ai luat, bă, ceapa? Pentru? Pentru sandviș, boule. Normal că am luat-o, mai am și piper, levănțică, usturoi. Usturoi ești tu cu mă-ta. Taci să ascultăm. Muzica s-a stins. Fripp a oprit stația și s-a adresat sălii: Batalionul român să iasă afară. Iar tu, Mărunt Vasile din București dai o amendă de cinci mii de lire. Generalul Manole s-a ofuscat. Concertul făcea parte din programul autohton România Educată, așa că a hotărât să-și educe soldații la un concert în București cu Bere Gratis. Dar mai era până atunci, concertul din capitala lor fiind programat pe 25 iulie 2024 sau 70 august 2200 la Cotroceni când țara noastră va avea o conducere colectivă. La comanda sa, armata română scoase armele și ocupă Londra, că de-asta venise. Apoi, traversă în Europa și cuceri Franța și Spania. Acolo nu cânta nimeni. Așa că o luă spre București cucerind Italia.
Aici cânta Celentano Arrivano Gil Uomini și armata română a început să tropăie ritmul. Se auzea bine cu bocancii ăia, era frumos. Fetele din sală luă la ochi detașamentul de geniști români. Făcură 60 de copii. Apoi, generalul dădu ordinal de retragere. Venea pnrr-ul la el în țară și el avea ordin de manipulare. De dezinformare. Ajuns la București, generalul se duse acasă. Florica îl aștepta cu ouă moi. Era simplă rețeta: luai cinci ouă, ulei 200 gr, ceapă verde o legătură, ardei iute, carne tocată 200, salam de vară și puțină sare după gust. În timp ce-i spunea toate astea soțului său, Florica se dezbrăca încet, încet. Când fu gata, uitară de ouă. Se prăvăliră într-un pat cu baldachin adus din Londra. Sau poate din Italia. Cu boxe incorporate la care cânta tot timpul Holograf. d.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: