Moromeții 2, un film adormit, ca să nu zicem altfel, de Stare Gulea

Trebuie să-mi revin să pot să scriu. Nu știu cu ce să încep. Mie, „Moromeții”, romanul, mi-a marcat adolescența. Pentru că ziua aveam multă treabă, îl citeam la lumina lămpii cu gaz. Și asta pe ascuns, pentru că nu aveam voie să ard gazul. Nu numai că era scump, dar nu aveam de unde-l cumpăra și cine să-l aducă până la poalele munților, în satul nostru.

M-a marcat, pentru că mă identificam cu Niculae, terorizat de Bibisica, oaia îndărătnică. Și noi eram mulți frați și aveam oi. Vara urcau la munte, dar tatăl meu păstra mieii acasă, pentru ca oile să poată fi mulse, ca să facă brânză de burduf pentru iarnă. Fiecare dintre frați, când era cel mai mic, trebuia să aibă grijă de acești miei să nu strice „holda” de pe lângă casă, și să nu intre în grădinile oamenilor. Pe terorista mea o chema Sugurica.

Mai târziu, când mi-a picat în mână romanul lui Marin Preda, mi-am dorit să ajung să scriu. La liceu, însă, am aflat că personajele sunt creația scriitorului, ca și povestea în sine. Am fost șocat și am refuzat să mai citesc, considerând că totul este contrafăcut, fals. Curând, însă, am înțeles că talentul scriitorului constă tocmai în capacitatea sa de a crea, de a combina realitatea cu ficțiunea, cu scopul de a transmite cititorului un mesaj.

Când filmul a ajuns să mă captiveze, am aflat de la cineaștii consacrați că, și aici, situația este similară. Personajele nu umblă de capul lor, nu fac ce vor ele, ci numai și numai cum le dictează scenaristul, respectiv regizorul, ca piesele pe tabla de șah. Fiecare mutare trebuie să fie justificată, să aibă un scop. Rezultatul depinde de talentul autorilor.

În filmul lui Stere Gulea, „Moromeții”, realizat în 1988, am regăsit romanul lui Marin Preda. Din tot acel vârtej, Niculaie reușea să se desprindă și să plece spre... învățătură. Nu am simțit nevoia unei continuări. Să particularizezi ce fel de învățătură, mi se părea un mare risc. Și, totuși, Marin Preda a continuat. A continuat, pentru că lozinca de atunci era. „scrieți, băieți, numai scrieți!”, iar Marin Preda învățase meșteșugul cuvintelor.

Desigur, eram curios de ce a continuat Stere Gulea cu „Moromeții 2”, și încă după atâta timp.

Sinopsisul pare promițător. Dar, vai, înăuntru nu e leopardul, și asta se întâmplă în prea multe filme românești.

Stere Gulea spunea într-un interviu că s-a hotărât să continue „Moromeții” abia când a găsit cheia noului film, și anume plasarea acțiunii imediat după Război, iar intenția a fost să redea zbuciumul acelei perioade. Lăudabile intenții, numai că până la fapte, drumu-i lung.

Până la urmă, în ce consta „zbuciumul” acelei perioade? Căutăm în sinopsis: „Toată ordinea vieții lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduiește egalitatea. Se șterg diferențele într-un mod forțat și violent, iar albul devine negru și invers. [...] Promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi, îl vor pune la încercare pe Niculae, care va deveni ziarist și scriitor”.

Ce vedem noi în film? Un Ilie Moromete gângav, care nu mai are verbul la el, dar pe care scenaristul, adică Stere Gulea, îl consideră un personaj complex și profund, și un Niculae Moromete adolescent, rupt complet de mediul înconjurător, permanent cu capul în carte, miop și stângaci la propriu.

Ce-i drept, filmul poate fi în afara sinopsisului, în jurul lui, nu identic cu acesta, dar sinopsisul trebuie să fie osatura care susține filmul, așa cum fără film, fără substanță, sinopsisul rămâne un schelet lipsit de importanță, oricât de meșteșugit ar fi întocmit.

Însuși regizorul spunea că nu crede că filmul său va prezenta interes pentru tânăra generație. Într-adevăr, a să prezinte interes, trebuie să se adreseze acestei generații. Trebuia să stabilească mai clar ce vrea să spună și cum.

„Moromeții 2” ne introduce în subiect prin vocea povestitorului. Este clar de la început că se va axa pe devenirea lui Niculae Moromete ca ziarist și scriitor, numai că enunțul nu este suficient, pe parcurs nimic nu justifică această evoluție. Niculae, interpretat de Iosif Paștina, este permanent încruntat, dar încruntarea sa nu are nicio legătură cu cea a copilului din primul „Moromeții”. Acolo, tot ce se întâmpla, se răsfrângea asupra lui. Discuțiile despre vânzarea pământului pentru taxele școlare, comportamentul fraților mai mari care îi ascund cărțile în bălegar, frigurile care îl macină, oile și munca la câmp, viitorul său incert.

În mod natural, actorul Iosif Paștina are un zâmbet până la urechi, așa că interpretarea sa din film nu poate fi pusă decât pe seama regiei. Prezența sa în cadru este preponderent staționară, iar legătura cu celelalte personaje lipsește aproape cu desăvârșire. Nici întâlnirea cu „activistul” care îi dă să citească „Lenin” nu este convingătoare. Avem nevoie de oameni ca tine, îi spune acesta. Cum, adică?! Cum este Niculae? Faptul că citește Tolstoi sau Dostoievski nu are nicio relevanță, dacă atitudinea sa rămâne una inertă. Dacă apare pe ecran mai tot timpul citind, nu înseamnă că este „citit”. Prezentat „cu capul în cărți” la propriu nu are niciun efect. De fapt are efect contrar, chiar dacă directorul de imagine construiește un cadru larg, „în mijlocul naturii”, cu un copac falnic, la rădăcina căruia Niculae, adus de spate, citește ținând cartea pe genunchi.

Miopia explicită se interpretează ca un handicap pentru un viitor scriitor, care trebuie să fie un fin observator. Faptul că scrie cu stânga face un mare, foarte mare deserviciu personajului. Mai ales că, de data aceasta, intenția este de a-l identifica pe Niculae Moromete cu scriitorul Marin Preda, nu cu activistul de partid din scrierile sale. Găselnița lui Stere Gulea este una cât se poate de păguboasă, care nu s-ar justifica nici dacă ar susține că respectă adevărul. În realitate, Marin Preda a avut o semipareză trecătoare la mâna dreaptă, și a fost îngrozit la gândul că nu va mai putea scrie, dar de aici până la a-l face stângaci pe adolescentul Niculae, modă folosită mult în filmul american, pentru a arăta că este vorba de un personaj special, e cale lungă.

Niculae nu e pus la nicio încercare, cum scrie în sinopsis. Vorbește cu unul și cu altul, în general în dodii, și, brusc, pleacă la București să se facă ziarist. De ce vrea să se facă ziarist? Ce vrea să realizeze în această calitate? Ba mai mult, este prezentat ca un geniu. Să fim serioși, Marin Preda n-ar fi spus așa ceva despre el, deși se considera, dar mult mai târziu, un scriitor profesionist, profesie care nu exista în nomenclatorul meseriilor.

Niculae are o atitudine rece chiar și în relația cu tatăl său. Acesta îl întreabă: De ce pleci? Ca să nu rămân! Și cu ce bani? Păi nu-mi dai tu?! răspunde Niculae, luându-l amical pe după umeri. De unde, nu cu mult înainte, îl respinsese: Ce te privește pe tine ce idei îmi intră mie în cap?!

Chiar și faptul că pe tot parcursul filmului, Niculae are același păr tuns scurt, nu înțeleg de ce scurt, arată că personajul nu evoluează, cum se cere într-o construcție dramaturgică meticulos structurată. Relația cu fata din sat rămâne una fără sentiment, deși aici se putea fructifica hotărârea acesteia de a renunța la tradițiile strămoșești, respectiv păstrarea fecioriei până la căsătorie.

Ilie Moromete, interpretat de Horațiu Mălăele, plutește, și el mai mult adormit, în ceața filmului alb/negru regizat de Stere Gulea. Nu se implică, nu participă și nu gândește profund, cum are pretenția regizorul că face, chiar dacă permanent îi pune o țigară în mână. Vorbele lui, care se vor de duh, rămân fără ecou. „Ce vreți voi, nu se poate. Sau, se poate, dar nu e bine!”. De fapt, ce vor ei? De ce nu e bine? De unde știe el că nu e bine? Adică până atunci a fost bine? Și în filmul anterior îl alerga „perceptorul” pentru dări, numai că acum se schimbă protagoniștii. Rămas singur, ce altă opțiune avea în afară de colectivizare?

În cărțile sale, Marin Preda a respectat în bună măsură realitatea pe care a cunoscut-o nemijlocit, dar scenaristul Stere Gulea, dacă tot a făcut o „adaptare liberă”, putea opera modificări care să servească structurii cinematografice, mult diferită de cea literară, în primul rând pentru că durata unui film este limitată. Așa că ar fi trebuit alese din proză doar momentele care serveau scopului propus în sinopsis, adică schimbările provocate de noul regim, egalitarismul, ștergerea violentă a diferențelor sociale, răsturnarea sistemului de valori și, desigur, influența acestora asupra tânărului Moromete, care, astfel, se hotărăște să devină scriitor.

Aici, în acest film, conflictul intern dintre Catrina și Ilie Moromete nu mai are nicio relevanță. De fapt, din câte știm, Catrina nu-și mai respecta obligațiile conjugale, așa că nu avea de ce să-și acuze soțul de preacurvie și să-l alunge din casă cu pietre. Pe de altă parte, nici nu știm precis care este adevărul. Faptul că Moromete o duce cu căruța pe fosta cumnată până acasă, în satul vecin, nu e concludent. Apoi, după cum arăta Mălăele în regia lui Gulea, nu mai prezenta niciun pericol!

Tot așa, moartea unui frate al lui Niculae, sau prăbușirea în patima băuturii a celuilalt nu au nicio noimă, dacă nu sunt rezultatul evenimentelor din perioada respectivă. Așa că este foarte posibil ca filmul, astfel conceput, să nu prezinte prea mult interes pentru „tineretul de astăzi”.

Ce ar fi prezentat interes e tratat fugitiv în film, respectiv instaurarea noului regim și reacția celui vechi. Scenaristul se rezumă la câteva replici academice gen: A trecut vremea când făceați politică la fierăria lui Iocan și vă durea în cur de alții! Și contrareplica: Că parcă pă voi nu vă doare în cur!

Mi se pare de necrezut că Stere Gulea nu a valorificat prezența actorului Florin Zamfirescu în rolul lui Țugurlan. Ar fi fost de mare efect un flashback cu momentul în care este pălmuit de șeful de post, chiar și cu un moment de la fierăria lui Iocan. S-ar fi făcut o legătură imediată și o trimitere la primul film, care poate fi văzut gratis pe CINEPUB. De asemenea, momente cu Niculae, copilul, plecând cu tatăl său la oraș: Unde mergem noi, domnule!? Sau momentul cu coronița pe cap, biruit de friguri.
Dar n-a fost să fie!

Romanul lui Marin Preda, primul volum, i-a oferit totul pe tavă lui Stere Gulea, și a rezultat un film apreciat, foarte aproape de spectator. De data aceasta, însă, personajele principale, Niculae și Ilie Moromete trec prin cadru ca gâsca prin apă, nu se realizează empatia cu spectatorul.

Stere Gulea spunea că satul actual unde a filmat era pustiu. Concluzia logică este că nu comunismul a distrus satul românesc, cum se tot bate monedă, ci actualul capitalism. Să nu mai vorbim de „vechiul” capitalism, unde satul era ca în Moromeții, iar despre „sistemul de valori” este suficient să spun că analfabetismul era atunci de 80%.

Cât privește realitatea din „Moromeții” nu am a o contesta, dar nu corespunde cu a mea. Noi, cei 5 frați, nu am vândut oile părinților. E drept că eram generația de după Marin Preda, dar toți 5 am putut urma liceul la zeci de kilometri distanță, cu internat gratuit și chiar masă la cantină, nu cu certificat de pauperitate, dar pe „venituri minime”, din 3 pogoane de pământ. Am urmat apoi fiecare câte o facultate. Firește, cu bursă, fără taxe și fără ca părinții să vândă pământul. Fratele cel mare a fost mai întâi învățător în sat, apoi, după stagiul militar, a urmat facultatea, iar, după un timp, preda cursul de calculatoare la Școala de Partid, unde se perfecționau directorii de întreprinderi. Sora mea a revenit în sat ca profesoară de matematică, iar eu am urmat Electrotehnica, și am putut participa la electrificarea satului. Pentru surorile mai mici, a fost ceva mai ușor.

Dar, deocamdată, nu se poate vorbi despre aceste lucruri.

Mirodoni, Cinemagia